Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AXA anunţă intrarea în forţă pe piaţa asigurărilor din România începând cu 2011

Publicat in Capital, vineri 3 decembrie 2010 ·

La mai puţin de şase luni de când grupul francez AXA a cumpărat Omniasig Asigurări de Viaţă, divizia din România îşi anunţă intrarea în forţă pe piaţa asigurărilor din România prin implementarea unor noi produse şi extinderea gamei existente.

“Intrarea pe piaţa din Romania este o decizie strategică datorita potenţialului pieţei şi încrederii în această piaţă. Prin produsele pe care le pregătim, vom oferi clienţilor din România o alta perspectivă asupra asigurărilor de viaţă. AXA Life Insurance va investi masiv în piaţa locală, dezvoltând un business sustenabil, punând accent pe calitate şi adaptându-se nevoilor pieţei, în permanentă schimbare. De aceea, anul 2010, din momentul achiziţionării companiei, a fost destinat pregătirii pentru intrarea puternică în piata în anul 2011”, a declarat preşedintele AXA România, Violeta Ciurel.

Potrivit Violetei Ciurel, piaţa locală are nevoie de pachete şi servicii cu un standard de calitate ridicat , iar AXA Life Insurance se va adresa în egală măsură sectorului retail cât şi celui corporate.

“Strategia noastră urmăreşte acoperirea nevoilor unui segment cât mai larg din populaţia României, la standarde cu adevarăt de calitate. Vom aborda atât piaţa de retail cât şi pe cea corporate. Consider că românii sunt deschişi către produsele cu adevărat calitative şi care oferă beneficii sustenabile. Piaţa românească are nevoie de dialog deschis şi onest pe tema asigurărilor, vom avea răbdarea să explicăm beneficiile pe termen lung ale unui produs, vom oferi atenţie pentru nevoile reale ale oamenilor şi le vom da încredere celor care investesc în viitorul lor şi al familiei”, a mai spus preşedintele AXA România.

Grupul francez AXA şi-a anuntat decizia de achiziţionare a Omniasig Asigurări de Viaţă în decembrie 2009. Tranzacţia a fost finalizată la începutul lunii iulie, iar Comisia de Supr

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful Armatei, avertisment privind riscul escaladării conflictului din Ucraina / Iohannis: „Românii nu trebuie să se teamă” - VIDEO

HotNews acum 20 minute
Șeful Armatei Române, Gheorghiță Vlad, a avertizat, miercuri, că există riscul „escaladării conflictelor, inclusiv a celor de natură militară”, iar România trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. Întrebat despre un astfel de scenariu

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Constanţa: Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare

News.ro acum 18 minute
Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa, pentru 24 de ore, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Generalul Gheorghiţă Vlad: Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include unele scenarii care indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv de natură militară / Mizăm pe efectul de descurajare generat de o capacitate defensivă credibilă

News.ro acum 2 ore
Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad, a declarat miercuri că unele prognoze şi scenarii indică porbabilitatea escaladării conflictelor, incluisiv a celor de natură militară, motiv pentru care, pentru diminuarea acestei probabili

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°