Mesajul a fost trimis. Multumesc!

New Moţi sparge ghinionul! Cum încearcă să atragă energiile pozitive prin "metoda Tamaş"

Publicat in Pro Sport, luni 18 iulie 2011 ·

Moţi vrea să redevină fotbalistul de dinaintea transferului laSiena, care s-a făcut în 2008. În pregătirile din această vară afost unul dintre cei mai buni jucători la testele fizice, iarschimbarea s-a văzut şi în evoluţiile sale. Şi nu numai! Dinsuperstiţie, stoperul şi-a modificat şi numărul de pe tricou: vapurta 30, în loc de 4.

În Austria, Cosmin Moţi a fost unul dintre cei mai buni jucători ailui Ciobotariu la testele fizice. Stoperul le-a închis gura celorcare l-au acuzat că fumează prea mult pentru un sportiv, iar înamicalele din Alpi a avut evoluţii apreciate. Colegii săi spun căpe "Moţat" îl ajută faptul că discută foarte mult cu LiviuCiobotariu, antrenorul jucând toată cariera pe acelaşi post ca alactualului său elev. Iar schimbarea fundaşului nu se opreşte aici,fostul jucător al Universităţii Craiova fiind hotărât să nu îşi maiaducă aminte de trecut. El a renunţat şi la numărul de pe tricou,4, sezonul viitor urmând să evolueze cu 30. Interesant este căacest număr a fost la modă în vremea în care îl purta Gabi Tamaş,chiar atunci când făcea cuplu în apărare cu Moţi.

"Danciu"a făcut la fel

Şi Dănciulescu a avut aceeaşi superstiţie. După revenirea de laHercules, atunci când trecea prin momente mai slabe, atacantul şi-aschimbat tricourile. A renunţat la 15 şi a ales 25, numărul pe carel-a avut la Hercules Alicante în perioada în care a fost chiargolgheterul echipei iberice.

27 de aniva împlini Moţi pe 3 decembrie

Am vrut să schimb ceva. Din superstiţie am renunţat la numărul4 şi am ales 30. Cifra nu semnifică nimic, pur şi simplu erasingurul tricou liber

Cosmin Moţi, fundaş Dinamo

4 goluria marcat Cosmin Moţi pentru roş-albi

152 dejocuria strâns Moţi în tricoul luiDinamo

Moţi vrea să redevină fotbalistul de dinaintea transferului laSiena, care s-a făcut în 2008. În pregătirile

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 25 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 40 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 46 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum 53 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°