Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalele au contract pentru decembrie

Publicat in Gazeta Noua, duminică 15 decembrie 2013 ·

CJAS va încheia, în această săptămână, contracte cu spitalele pentru finanţarea activităţii în luna decembrie, făcându-se şi plăţile pentru noiembrie şi un avans pentru ultima lună.

Managerii spitalelor din judeţ, care deja dădeau din colţ în colţ din lipsa banilor, au primit veşti bune de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. În această săptămână se va semna contract pentru luna decembrie, la valoarea lunilor anterioare, pentru întreg judeţul valoarea fiind de aproximativ 100 miliarde lei vechi. În plus, în 20 decembrie se vor face din nou plăţi, achitându-se diferenţa pentru serviciile contractate în noiembrie şi chiar şi un avans pentru luna decembrie.

„Avem confirmarea pentru creditele de angajament, aşa că vom semna săptămâna viitoare contractele cu spitalele”, a declarat, ieri, preşedintele CJAS Olt, Florin Ciocan.

Pentru luna noiembrie contractul a fost mulţumitor pentru reprezentanţii spitalelor, problema fiind, însă, că au întârziat plăţile. De curând s-a plătit un avans pentru noiembrie (s-au asigurat sumele necesare plăţii salariilor), însă restul de bani, aproximativ 30% din valoarea de contract a fiecărui spital, vor fi achitaţi la sfârşitul acestei săptămâni. Sumele ar trebui să fie necesare astfel încât managerii să nu termine anul cu arierate, la acest moment singurul spital cu o astfel de problemă fiind în continuare Spitalul Orăşenesc Corabia, căruia, de altfel, i s-au mai achitat, în primăvară, facturi mai mari de 90 de zile.

Veştile bune nu vizează, însă, toate domeniile. Pentru sfârşitul anului nu mai sunt bani pentru îngrijirile la domiciliu, iar medicii de familie mai au şi aceştia nevoie, în total, de aproximativ 4 miliarde lei vechi.

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl transporta pe preşedintele Iranului s-a prăbuşit. Reuters citând televiziunea de stat: Echipele de salvare au găsit epava avionului preşedintelui Raisi

Mediafax acum 11 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum o ora
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 46 minute
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 3 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 3 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 54 minute
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Iran: Cine va asigura interimatul în cazul incapacităţii preşedintelui?

HotNews acum 2 ore
Elicopterul care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost implicat într-un incident aviatic în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. În acest moment, nu se cunoaşte starea de sănătate a ocupanţilor, relatează News.ro citând cotidi

Scenarii pentru cazul în care preşedintele Iranului nu va supravieţui prăbuşirii elicopterului

Mediafax acum 2 ore
În cazul unui deces al preşedintelui iranian, constituţia iraniană prevede că primul vicepreşedinte - care este acum Mohammad Mokhber - va prelua funcţia de preşedinte, cu aprobarea liderului suprem. Potrivit ierarhiei politice iraniene, şeful statu

Vremea

București
acum

18°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°