Miercuri,3 iulie, vor fi afişate rezultatele finale la Evaluarea Naţională 2013 (Capacitate 2013), adevarul.ro vă prezintă primele reacţii ale elevilor şi ale părinţilor, după aflarea notelor.
La examenul de Evaluare Naţională din acest an, în judeţul Bihor s-au înscris 5.028 de elevi, din care 4.850 au fost prezenţi.
În urma datelor statistice înregistrate înainte de contestaţii, rata de promovabilitate a examenului a fost de 78,05%, mai mare faţă de anul trecut.
Sâmbătă, 29 iunie 2013, la avizierele şcolilor, au fost publicate rezultatele parţiale la Evaluarea Naţională (Capacitate 2013). Din 29 iunie şi până pe 2 iulie, au fost rezolvate contestaţiile elevilor.
“Sunt super fericită. Am luat note foarte bune. Mă aşteaptă o vacanţă în Grecia”, ne-a spus una dintre eleve, dupa aflarea notelor.
“Notele sunt foarte bune. Pot să mă înscriu la liceul care doresc. Sunt foarte bucuroasă”, ne-a spus Diana
Au fost însă şi elevi care odată ce şi-au văzut rezultatele s-au îndreptat spre biroul unde se depun contestaţiile. “Nu sunt mulţumită de nota de la română. Cred că meritam mai mult. Am depus contestaţie şi sper să obţin o notă mai mare” a afirmat una dintre eleve.
Indiferent de notele obţinute, părinţii prezenţi în curtea şcolii şi-au susţinut copiii. “Nu pot decât să fiu bucuroasă şi mândră de rezultatele obţinute” a spus una dintre mame. “Fiica mea este dezamăgită puţin de rezultate şi tocmai de acea am depus contestaţie. A fost decizia ei, iar eu am susţinut-o. Ea ştie cel mai bine cum a rezolvat subiectul. Aşteptăm să vedem rezultatele finale” a afirmat o altă mamă.
“Sunt rezultate aşteptate având în vedere că noi am organizat pregătirea elevilor încă de la începutul anului şcolar. Am avut ore suplimentare săptămânale de pregătire la română şi la matematică. Sunt rezultate bune şi foarte bune. Sunt 20 de note