Primorsko, aflat în sudul litoralului bulgăresc, la 52 de kilometri distanţă de oraşul Burgas, este o staţiune cu multiple faţete. Pe de o parte, inedită este aşezarea ei, pe o limbă de pământ ce intră adânc în interiorul mării, astfel încât nu de puţine ori te vei simţi înconjurat de apă. Alt aspect important, care poate fi hotărâtor pentru alegerea destinaţiei de vacanţă, îl reprezintă prezenţa a două plaje, una în partea de nord- brăzdată de vânturi şi curenţi, ideală pentru amatorii de sporturi nautice (turiştii chiar pot încerca surfingţ, iar cealaltă în partea de sud - mult mai calmă, cu nisip fin, potrivită pentru familiile cu copii sau pentru persoanele romantice. În total, 10 kilometri de plaje (în topul plajelor bulgăreşti ca lungimeţ, ce au primit distinc)ia Steagul Albastru, pentu condiţii şi impactul minim asupra mediului.
PETRECERI, PETRECERI...
Posibilităţile de cazare sunt dintre cele mai diverse, pornind de la hoteluri (de diferite categorii) şi vile, până la apartamente şi camere închiriate de către localnici. Fiind o staţiune frecventată în special de către tineri, în imediata apropiere aflându-se Centrul Internaţional de Tineret (asemănător Taberei de la Costineşti unde îşi petreceau vacanţa copiii din România, dar şi din ţările învecinateţ. Distrac)ia este prezentă din plin - discotecile, barurile şi cafenelele fiind deschise până la ivirea zorilor. Turiştii pot servi masa în cadrul numeroaselor restaurante cochete, cu preţuri deloc sofisticate.
Primorsko reprezintă şi posibilitatea pornirii în călătorii în mijlocul naturii. În apropiere se află râul Ropotamo, pe malul căruia se află o vegetaţie bogată de stejari (un rai pentru păsările migratoare), dar şi o mlaştină - Arkutino -, un loc ce merită explorat pe dea-ntregul. La Beglik Tash poate fi admirat un fenomen natural impresionant. Erupţiile vulcanice au creat forma