… gura Regelui Soare, Louis al XIV-lea, adevar grait-a : Statul sunt eu. Oricare ‘eu’ : eu, Fumurescu, eu, Popescu, eu, Gicu de la Scularie. Noi. Da, stiu, vine ca un soc, dupa secole in care ni s-a insurubat bine in cap, atat de la stanga, cat si de la dreapta, ideea atat de bine surprinsa de catre conu’ Leonida : Statul e orice altceva, dar nu ‘eu’. Statul, ne zice modernitatea, e « altceva-ul ». O entitate deopotriva abstracta si concreta. Statul « ne da » sau nu. Statul e – sau s-ar cuveni sa fie – « asistential » sau « minimal ». Dupa cum iti bate soarele in ochi, statul e « puternic », « corupt » sau « incompetent ». Statul face si drege sau, dimpotriva, e incapabil si sa faca si sa dreaga, functie de orientare.
Recunoasteti, e fascinant. Cand vine vorba despre stat, stanga si dreapta isi dau mana peste tara, Rogozanu se pupa cu Patrasconiu si amandoi cu Vantu sau Patriciu in Piata Endependentii. De stat. Ca unii il vad prea mare sau prea mic, prea slab sau prea puternic, prea bagacios sau prea timid, n-are nici o relevanta. Pentru toti, statul e altceva-ul. Sa dea – sau sa nu dea – « ca de aia stat ». Alt-ceva. O asemenea unire si-n simtiri intre adversari altminteri decalarati e de natura sa puna pe ganduri. Putintica istorie a ideilor, asadar, n-are a ne cauza.
S-o luam cu inceputul. Dupa cum zicea Quentin Skinner, tata istoriei ideilor – in treacat fie spus, un profesor fascinant care, pana in ziua de azi, sfatuieste pe toata lumea – se cuvine a face distinctia intre “cuvant” si “concept”. Uneori, conceptul precede cuvantului. Uneori, utilizam concepte pentru care ne lipsesc, deocamdata, cuvintele. De « dor » bunaoara, sufera multa lume, dar nu toti au cuvantul pentru concept. Mai simplu : poti iubi fara a o putea vocaliza dincolo de « ioi », « of, of », etc.. Esti ca inginerul (pardon) : ai ochi inteligenti, dar nu te poti exprima. Poti re