Fizicianul nord-american John Archibald Wheeler (1911-2008), veteran al Proiectului Manhattan şi pionier al cercetărilor în teoria cuantică a gravitaţiei, nu a fost doar un strălucit teoretician, ci şi un ingenios inventator de cuvinte. Lui i se datorează, de pildă, fie pentru că i-a creat, fie pentru că i-a făcut celebri, termenii wormhole, black hole şi white hole.
Black hole (preluat în română ca atare sau tradus prin gaură neagră ori gol negru) este noul nume pentru ceea ce, până în 1967, era desemnat drept "stea în colaps gravitaţional complet" sau "stea îngheţată", un corp ceresc defunct, prăbuşit în sine însuşi, atât de dens şi cu un câmp gravitaţional atât de mare, încât din el nu mai scapă nimic, nici măcar lumina.
În 1967, în timpul unei conferinţe pe care a ţinut-o la New York, cineva a sugerat, în timpul discuţiilor, termenul, iar Wheeler l-a preluat bucuros. După ce ai rostit de 10 ori - avea el să-şi amintească într-un interviu - "stea în colaps gravitaţional complet", începi să cauţi cu disperare ceva mai scurt.
White hole (gaură albă), opusul găurii negre, este un spaţiu în care nu se poate intra, dar din care materia este expulzată.
Wormhole (gaură de vierme), sau "pod Einstein-Rosen", desemnează o scurtătură prin spaţiul-timp curbat al relativităţii generale, numele pe care i l-a dat Wheeler în 1957 venind din analogia cu un vierme care sapă un tunel pentru a traversa un măr. O gaură de vierme ar semăna cu două pâlnii opuse prin gâtul comun, între care circulă materia. Un astfel de tunel ar uni o gaură neagră de o gaură albă, prima alimentând-o pe cea de-a doua.
Pentru gaură neagră, cea mai veche atestare consemnată în Dicţionarul de cuvinte recente este din 1978 ("aşa-numitele găuri negre, corpuri cereşti masive, invizibile, cu o forţă de gravitaţie atât de mare, încât ea absoarbe şi lumina", R.l. 14 XI 78 p. 6),