Nu doar despre universitate se crede că trebuie schimbată. Aşteptările sînt şi mai mari în privinţa şcolii de toate gradele, care pare condamnată la un amplu proces de primenire. De la o vreme, nimeni nu mai stă să cîntărească atent situaţia, toţi îşi unesc glasurile cerînd schimbarea. A cui? A programelor, fireşte. A manualelor. A profesorilor. A tot şi a toate.
Argumentele sînt, desigur, slaba performanţă a elevilor, dovedită prin rezultatele la teste standardizate gen PISA şi la evaluările naţionale, la bacalaureat. Iar schimbarea se traduce, în mintea majorităţii, prin trecerea la ceva nou – programe noi, manuale noi. Noul fiind înţeles mai ales prin diminuare: program şi programe mai aerisite, manuale mai accesibile. Plus un învăţămînt „modern“ în care tehnica (Internetul, ce mîndru sună acest cuvînt!) să se integreze natural, elevii să nu mai scrie cu cretă, ci cu marker pe white-board sau pe table inteligente, să-şi facă „prezentările“ în power-point, iar profesorii să utilizeze intensiv metode de e-learning (termeni atît de intraţi în limbă, încît nici nu mai merită scrişi cu aldine).
Din cîte ştiu din poveştile prietenilor care trăiesc prin Europa, programele copiilor lor nu sînt mai aerisite decît ale noastre – iar cînd sînt, părinţii se plîng că odraslele „nu-nvaţă nimic la şcoală“. Şi la ei se fac lucruri abstracte la vîrste mici. Ce-are a face? E aşa o presiune acum asupra ministerului, încît acesta, probabil, nu va rezista şi va proceda la hăcuirea lor. Matematica a fost amputată barbar. Oare ce-or să-i mai taie?
După mine, tot ce ar trebui să facem ar fi să revenim la principiile sistemului anterior. Adică să renunţăm la noile discipline cu nume pompoase şi conţinut vid, să uităm de marota „interdisciplinarităţii“, de cele mai multe ori născătoare doar de impostură, şi să-i învăţăm pe copii, tem
