Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbat arestat după ce a furat 22.000 de dolari dintr-o casă la a cărei construcţie lucra

Publicat in Gandul, marți 22 octombrie 2013 ·

Un bărbat din Strehaia a fost arestat preventiv, marţi, fiind acuzat că a furat aproape 22.000 de dolari de la proprietarul casei la a cărei construcţie lucra, el cumpărându-şi din banii furaţi o maşină, un laptop, dar şi bijuterii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bărbatul păgubit, Cristian Hornea, spune că şi-a angajat o echipă de muncitori pentru construcţia unei locuinţe în comuna mehedinţeană Tamna, iar unul dintre aceştia i-a furat în mai multe rânduri bani din seif, după ce l-a urmărit, aflând unde ţine cheile.

"Am casa în lucru şi am lucrat cu o echipă de oameni în care am avut toată încrederea, le-am dat să mănânce, să bea, i-am respectat. Ne cunoşteam, dar acest individ a făcut abuz de bunătatea mea şi de încredere, a văzut de unde le-am dat banii, mă gândesc că a auzit zgomotul de la seiful unde ţin eu banii, uşa era deschisă, a văzut unde am pus cheia, după care omul a devenit patronul seifului. În total mi-a luat 21.900 de dolari, adică aproximativ 70.000 de lei", a declarat, marţi, Cristian Hornea.

După ce a observat că îi lipsesc banii şi a stat de vorbă cu ceilalţi muncitori, proprietarul i-a întins o cursă bărbatului şi l-a prins chiar când lua bani din seif, după care a anunţat Poliţia.

"S-au făcut verificări în funcţie de declaraţia părţii vătămate şi s-a stabilit şi principalul suspect, iar în scurt timp s-a reuşit probarea vinovăţiei. Pe lângă această faptă, s-a stabilit că mai este autorul unei alte infracţiuni de furt, tot cu acest mod de operare, respectiv se împrietenea cu părţile vătămate, se oferea să le efectueze diferite lucrări în gospodărie, timp în care urmărea unde acestea pun cheile de la cutiile cu valori şi le sustrăgea sumele de bani, fapt constatat de părţile vătămate după o lungă perioadă de timp", a declarat, marţi, şeful Poliţiei Strehaia, inspector principal Puiu Alexandru.

Bărbatul acuza

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 5 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 5 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 7 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 10 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°