1. Istoriile literare întâmpină o seamă de dificultăţi atunci când au sarcina de a-l încadra pe Roger Vitrac într-un curent literar anume.

Unele, puţine la număr, invocă apartenenţa dramaturgului la mişcarea dadaistă. Cele mai multe sunt tentate să îl înscrie pe Vitrac în suprarealism, cu obligatoria menţiune că suprarealismul a fost mai mult decât un curent literar, mai mult decât o direcţie estetică, a fost, mai presus de toate, o stare de spirit. Însă, exegeţii nu uită să precizeze că suprarealiştii adevăraţi nu s-au simţit prea bine în compania lui Vitrac de vreme ce, la fel cum au procedat cu Antonin Artaud, s-au grăbit să se dezică de el. Au făcut-o fiindcă Roger Vitrac, asemenea lui Artaud, a scris, ba chiar a şi înscenat spectacole de teatru, iar teatrul era socotit ceva excesiv de tradiţional, neiertat de conformist, dezgustător de burghez.

Lansându-se cam prea în mare grabă în astfel de acţiuni categorice de excomunicare, acei suprarealişti ce i-au negat atât pe Vitrac cât şi pe Artaud nu au prea avut vreme să bage de seamă că scrierile primului şi concepţiile regizoral-teatrale ale celui de-al doilea nu erau, nu sunt nici tradiţionale, nici conformiste, nici îndatorate spiritului burghez. Ba dimpotrivă. Unde mai pui că au dat şi dovadă de inconsecvenţă de vreme ce unul dintre suprarealiştii de frunte, niciodată de nimeni contestat, e vorba despre Apollinaire, a scris şi el literatură dramatică de expresie cubisto-suprarealistă. Mă gândesc, desigur, la Les Mamelles de Tirésias.

Acum, adevărul e că, dacă arunci o privire superficială asupra listei de personaje din Victor sau copiii la putere, piesă scrisă de Vitrac şi pusă în scenă de dramaturgul însuşi în colaborare cu Antonin Artaud la finele anului 1928 la Teatrul Comédie des Champs Elysées, poţi lesne să cazi în capcană şi să spui că scrierea e una profund îndatorată teatr