Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SPA-urile au cel mai mare potenţial în turismul românesc

Publicat in Adevarul, marți 17 octombrie 2006 ·

Deşi în străinătate se câştigă foarte bine din complexurile de tip SPA, care presupun relaxare şi întreţinere a sănătăţii, România nu are încă astfel de locaţii. La investiţii care Deşi în străinătate se câştigă foarte bine din complexurile de tip SPA, care presupun relaxare şi întreţinere a sănătăţii, România nu are încă astfel de locaţii. La investiţii care variază în jurul sumei de două milioane de euro, jucătorii spun că pe piaţă se vor observa mişcări în acest sector abia din 2007. Deocamdată, pentru Bucureşti s-a anunţat un singur astfel de proiect. SPA reprezintă o locaţie de relaxare, tratament de menţinere a frumuseţii sau de întinerire. Aceasta nu se confundă însă cu staţiunile balneoclimaterice, unde se fac tratamente în special medicale. ţinta unui SPA este starea generală de bine a clientului. "Potenţialul există şi aceasta este latura industriei turistice care se poate dezvolta cel mai mult în România", a declarat pentru Adevărul Tinu Sebeşanu, general manager al companiei de consultanţă în domeniul hotelier Trend Hospitality. Firma pe care o conduce Sebeşanu face parte din grupul de firme Altrom, care deţine hotelul de cinci stele Howard Johnson Grand Plaza, precum şi hotelul de patru stele Best Western Parc, ambele în Bucureşti. Potrivit lui Sebeşanu, una dintre firmele din grup va dezvolta un proiect pentru un SPA undeva în zona de nord a Capitalei, cel mai probabil în Băneasa. Locaţia va fi afiliată la un lanţ internaţional de SPA-uri. Sebeşanu a precizat că se află în discuţii cu două astfel de companii. La nivel mondial activează operatori de profil precum Six Senses sau Cinq Mondes. Investiţia se va ridica la circa 2,5 milioane de euro. În contextul în care SPA-ul va avea rezultatele scontate, compania va mai demara un al doilea proiect, similar, tot pentru Capitală. Partenerul străin va veni cu know-how-ul şi trainingul personalului. Pentru op

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 39 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum 38 minute
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului, protest cu „umbrele triste”

Mediafax acum o ora
„Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului îşi exprimă nemulţumirea în aceeaşi manieră elegantă, astăzi fără întreruperea activităţii. Aşadar, am trimis la protest spontan <umbrelele triste>”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul protest

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum o ora
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum o ora
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Nou record de ascensiuni pe Everest: Kami Rita Sherpa a ajuns în vârf pentru a 30-a oară

News.ro acum o ora
Alpinistul nepalez Kami Rita Sherpa a ajuns miercuri pentru a 30-a oară pe vârful Everest, depăşindu-şi propriul record de ascensiuni pe cel mai înalt munte din lume, relatează AFP. "Kami Rita a ajuns pe vârf în această dimineaţă. El a stabilit un n

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°