Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agenda zilei - 9 Octombrie

Publicat in Gandul, miercuri 8 octombrie 2008 ·

Teatru

„Vis“ cu Dan Puric

Stagiunea 2008-2009 a Companiei de teatru „PassePartout DP“ va fi deschisă la Sala Rapsodia la orele 19.30 cu one man show-ul „Vis“. Piesa „Vis“ ne iniţiază în limbajul trupului, al „cuvântului făcut gest“. Construit dintr-o serie de imagini gestuale, dans, expresivitate la maximum, spectacolul are meritul de a surprinde publicul, de a-l incita. Scenele dansante ale lui Dan Puric se doresc a fi descifrate, dincolo de tutela cuvântului, dar este un risc asumat de creator. Nu rataţi întâlnirea cu stepul, muzica şi pantomima din această seară. Biletele au preţuri cuprinse între 20 şi 40 de lei.

Festival

Cybermental III

Ajuns la a treia ediţie, Cybermental este primul festival de electro-industrial din România, evenimentul de anul acesta fiind prilejuit de aniversarea a 5 ani de activitate a AKM. Desfăşurat între 9-11 octombrie, în două locaţii, festivalul oferă multă muzică, foto, video, graffiti şi un pic de cultură urbană. Seara de deschidere a festivalului va fi găzduită de Acolo Club de pe Calea Moşilor 138, iar pe 10 şi 11 octombrie, evenimentul va continua în Control Club de pe Academiei 19 (intrarea prin Pasajul Victoriei).

Teatru

Ajutorul

Cea de-a treia premieră a Teatrului Metropolis este realizată după piesa „Imnul“ de Gyorgy Schwajda, în regia lui Alice Barb. „Ajutorul“ este un manifest artistic împotriva violenţei în familie şi a consecinţelor acesteia asupra întregii societăţi, prezentând degradarea unei familii obişnuite şi soarta copiilor într-o lume condusă de părinţi. O poveste despre dragoste şi ură, violenţă şi tandreţe, despre moarte şi nepăsare. Spectacolul se joacă de la orele 19. (C. Andreescu)

Teatru

„Vis“ cu Dan Puric

Stagiunea 2008-2009 a Companiei de teatru „PassePartout DP“ va fi deschisă la Sala Rapsodia la orele 19.30 cu one man show-ul „Vis“. Piesa „Vis“

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°