Jucători de la Pandurii au fost convocaţi marţi a Târgu Jiu pentru a li se comunica ce se va întâmpla cu ei după vacanţa de vară.
Pandurii speră să afle azi dacă mai au vre-o şansă să joace în prima ligă pe criteriul administrativ. Gorjenii mai speră să rămână şi viitorul sezon tot în Liga I dacă una dintre formaţiile salvate de la retrogradare nu va primi licenţa după ce Comisia de Apel căreia i s-au adresat cluburile cu probleme va da azi un răspuns definitiv.
Pandurii ia în calcul ambele posibilităţi, şi salvarea pe criteriu administrativ dar şi aceea de a juca în liga a II-a, caz în care obiectivul pandurilor va fi revenirea în Liga I. „Că va fi prima divizie sau liga a doua nu este o tragedie pentru noi, vom merge înainte. O vom lua de la capăt iar obiectivul va fi revenirea în prima divizie”, a spus preşedintele gorjenilor. Indiferent de eşalonul în care vor evolua gorjenii, clubul Pandurii se va despărţi de o serie de jucători.
Preşedintele Marin Condescu a vorbit de o astfel de posibilitate şi înainte de finalul campionatului dar şi acum, precizând că ar fi posibilă rămânerea în prima ligă doar dacă nu va primi licenţa o echipă aflată deja în Liga I, nu una dintre cele nou promovate: „Sunt speranţe mici că vom fi şi la anul în primul eşalon, dar ele există. Speranţele sunt mai mari din partea unor grupări din prima divizie, care au avut dosarele incomplete. Cât despre formaţiile care se luptă să promoveze, ele cu siguranţă vor primi licenţa, deoarece pentru o nou promovată este mai multă îngăduinţă la început din partea FRF”. Oficialul a precizat că nu cunoaşte care sunt aceste formaţii dar acestea vor fi anunţate în scurt timp de FRF: „Nu ştiu care sunt acele echipe, dar cred că intr-o zi, două cei de la FRF vor face un anunţ să ştim cu toţii cine nu a îndeplinit încă dosarul de licenţiere”.
Jucătorii de la Pandurii erau aştep