Moartea tragică a lui Costică Ştefănescu a stârnit compasiune şi regrete în rândul oficialilor Federaţiei Române de Fotbal. Forul condus de Mircea Sandu a publicat pe site-ul oficial un comunicat de presă în care îl omagiază pe fostul mare jucător al Craiovei Maxima
Sinuciderea fostei glorii a Universităţii Craiova, Costică Ştefănescu, i-a luat prin surprindere pe federali, care au ţinut să-şi exprime regretul pentru dispariţia tragică a fostului fundaş prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul frf.ro. De altfel, biroul de presă al FRF a realizat un necrolog al lui Costică Ştefănescu, transmiţând familiei îndoliate condoleanţe.
"Federaţia Română de Fotbal anunţă cu regret şi durere dispariţia dintre noi a unuia dintre cei mai mari fotbalişti din istoria fotbalului românesc, Costică Ştefănescu.
La doar 62 de ani, fostul căpitan al echipei noastre naţionale a anilor '80 lasă în urmă o carieră prodigioasă şi cifre pe măsură.
Născut la Bucureşti pe 26 martie 1951, de "profesie" atacant la începutul carierei, a debutat în Divizia A sub culorile Stelei în ziua de 1 iunie 1969, cu ocazia unui derby Steaua - Rapid.2-0. A evoluat pentru gruparea roş-albastră până în 1973, când s-a transferat la echipa al cărei simbol şi căpitan va deveni, Universitatea Craiova. A apărat culorile alb-albastre până în 1986, încheindu-şi cariera la FCM Braşov, unde a jucat în ultimele două sezoane competiţionale ale carierei (din 1986 până în 1988).
A jucat de 490 de ori pe prima scenă fotbalistică a României (locul 2 în clasamentul all-time, al cărui lider a fost timp de 14 ani), înscriind, din postura de fundaş central, 19 goluri. În palmaresul său se află 3 titluri de campion (toate cu Universitatea) şi 5 Cupe ale României (una cu Steaua, restul cu Universitatea), precum şi patru clasări pe locul 2 în ierarhia celui mai bun fotbalist român al anului (1979,