Am dat peste scrisorile Sf. Nicolae Velimirovici (1881-1956) întîmplător, în pangarul unei cunoscute şi frumoase mănăstiri bucureştene. Mă interesam de chestiunea celor cinci răni ale Mîntuitorului – temă vast abordată în Biserica Catolică şi mai puţin în Biserica Ortodoxă – şi am ajuns, din aproape în aproape, la acest extraordinar sfînt sîrb, el fiind unul dintre puţinii autori ortodocşi care au scris ceva pe subiectul care mă interesa atunci. Nicolae Velimirovici a fost unul dintre reperele fundamentale ale Bisericii Ortodoxe sîrbe în vremuri grele. Viaţa lui este, cu adevărat, extraordinară, iar ceea ce mi-a impus de la bun început, chiar la o privire rapidă asupra biografiei lui, a fost că atît fasciştii, cît şi comuniştii l-au considerat un inamic şi l-au prigonit. În vremea celui de-al Doilea Război Mondial, a ajuns să fie închis în lagărul de la Dachau, iar după al Doilea Război Mondial, în 1946, a luat calea exilului american. În teribilul secol XX, măsura decenţei şi a omeniei nu a putut fi alta decît refuzul, deopotrivă, al fascismului şi comunismului. Oricine a acceptat cît de cît una, doar pentru a lupta cu cealaltă, a greşit la fel de mult ca aceia, nu puţini, care au îmbrăţişat, cinic, şi fascia şi secera & ciocanul – fiecare la timpul ei. Nicolae Velimirovici a fost, sigur, un sfînt al secolului al XX-lea, adică un sfînt care a trecut cum trebuie prin provocările diavoleşti ale timpului său. A fost, de asemenea, un om foarte învăţat, trecut prin şcoli europene înalte, pe care le-a absolvit cu titluri academice supreme. A scris mult, alert şi, nu am nici o îndoială, inspirat de Duh. Dintre scrierile sale, Scrisorile cu care răspundea sutelor de credincioşi în căutare de sens, dar şi necredincioşilor în căutare de provocare sînt entuziasmante. La noi, din cîte ştiu, au apărut în două volume, intitulate Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi cu