Ziua eurobondurilor ar putea să se apropie. Ceea ce părea altădată doar ideea unui cârpaci pentru rezolvarea crizei financiare a UE este acum singura cale viabilă de salvare a monedei euro. Faptul că Banca Centrală Europeană le-a cumpărat obligaţiunile nu a ajutat Grecia, Irlanda şi Portugalia să scape de nevoia unui colac de salvare. Şi nu va ajuta nici Spania şi Italia.

Dar Spania şi Italia sunt prea mari ca să scape cu un colac de salvare. Noul Fond European de Stabilitate Financiară (EFSF) nu face faţă misiunii. Iar pentru a-l aduce la o dimensiune adecvată ar fi nevoie ca Franţa să se împrumute masiv, ceea ce ar putea face din această ţară o ţintă pentru atacuri speculative.

Aici intră în scenă eurobondurile. Cele cinci ţări aflate în dificultate vor trebui să plaseze zeci de miliarde de euro în noi datorii şi să reeşaloneze sume încă mai mari provenite din datorii mai vechi. Pieţele au încetat de mult să mai cumpere titluri emise de Grecia, Irlanda sau Portugalia şi ar putea înceta în curând să mai cumpere titluri ale Italiei şi Spaniei - sau le-ar cumpăra doar la dobânzi prohibitive. Dar pieţele s-ar da în vânt după obligaţiuni garantate de încrederea şi bonitatea întregii zone euro.

Eurobondurile ar reduce costurile la care se împrumută cele două mari state membre UE, aflate acum în dificultate. Şi ar scăpa contribuabilii germani şi din alte ţări solvabile din nordul continentului de nevoia de a finanţa salvarea a încă unui stat membru din sud.

Dezbaterea privind oportunitatea şi modalitatea de introducere a eurobondurilor s-a concentrat pe limitele adecvate ale emiterii acestor obligaţiuni. În lipsa unor limite, ţările cu mână largă ar intra într-o frenezie a cheltuielilor pe buzunarul celor mai chibzuite. După introducerea euro, ţările membre din regiunea mediteraneană a zonei euro au trecut printr-o explozie a împrumuturilor, paraz