Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa: Vasile Dâncu, poetul-ţăran din Runcu Salvei

Publicat in Adevarul, joi 20 august 2009 ·

Cariera sa literară a început de la o foaie dusă de vânt: „Doina” lui Eminescu, în care probabil cineva îşi învelise slănina şi pe care a găsit-o pe câmp în timp ce păştea vitele Istoria petecului de hârtie pe care l-a găsit într-o zi de toamnă, în timp ce păştea vacile, este o poveste pe care badea Vasile Dâncu a spus-o de multe ori şi despre care multă lume crede că este ficţiune. Pe vremea când era el doar un copil, o foaie de hârtie era un lucru rar. De altfel, el nici nu apuca să vadă prea multe pentru că era prea ocupat cu munca câmpului şi cu animalele şi rar mai dădea pe la şcoală. „Am făcut universităţile păzind vacile tatii. Eram o fire curioasă. Dacă vedeam o hârtie în gunoi trebuia să văd ce-i acolo”, povesteşte badea Vasile. Aşa s-a întâmplat în toamna cu pricina, când o hârtie plutea peste mirişti, dusă de vânt. Era, probabil, din ce îşi aminteşte el, o pagină ruptă dintr-un manual, în care cineva îşi învelise slănina la câmp. Şi-a aruncat ochii peste ea, de unde a citit „Doina” lui Eminescu. Nu-şi mai aminteşte dacă a păstrat  hârtia sau nu, dar cert este că din acel moment a început să iubească literatura.

Un cititor cum nu sunt mulţi în lume

„Nu ştiu dacă sunt un mare scriitor, dar sunt un cititor cum nu sunt mulţi în lume”, spune badea Vasile. Puţini ştiu, poate, cât de mult citeşte el acolo la Runc, dar mulţi au fost uimiţi când i-au citit primele poezii şi nu prea le-a venit să creadă că sunt scrise de mâna unui cultivator al pământului.  Era încălţat cu opinci când l-a vizitat un redactor de la revista „Tribuna” din Cluj-Napoca, pentru a vedea dacă grupajul poezii primit la redacţie era cu adevărat al lui. Atunci i s-a dat o pagină întreagă, cu fotografie, lucru pe care şi-l aminteşte ca pe adevăratul său debut în literatură. Mai târziu a debutat şi editorial cu placheta „Cântece”. A publicat în „Scânteia”, „România

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 19 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 2 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum o ora
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum 2 ore
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 55 minute
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00

Gandul acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie D

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum o ora
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Cadou de „Iepuraş”: plimbări gratuite pe lac, în Parcul Drumul Taberei, de Paşte

Mediafax acum 3 ore
Duminică, în ziua de Paşte, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcaţiuni sunt puse la dispoziţie de Primăria Sectorului 6, între orele 14.00 şi 19.00. O tură pe lac

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

15°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°