Vorbe mari la Constanţa. Ziua Marinei e cea a bărbaţilor care, cu fruntea biciuită de furtuni, înfruntă valurile, călăresc şi înfrâng demonii adâncurilor, mereu cu "tricolorul arborat la catarg". Care catarg, nene Băsescule, fiindcă, prin strădania matale, catargele s-au cam dus?
Aveam una dintre cele mai mari flote comerciale din această parte de lume. Nişte neisprăviţi, zice un dosar penal de câteva zeci de mii de pagini, au pulverizat-o, au vândut-o pe nimic, au şmenuit-o. "Marinarii, mereu la datorie", "marinarii, gata să-şi dea viaţa pentru patrie", "marinarii care au căzut la datorie". Frumos, ţi se face, pe dinlăuntru, pielea sufletului găină de emoţie şi mândrie. Dar flota, flota noastră comercială cum a căzut? A căzut şi ea la datorie? Datorie faţă de cine? A pierit eroic sau a fost siluită de nişte, cum ziceam, neisprăviţi? Nimic nu s-a suflat, la Constanţa, în atmosfera băţos sărbătorească, despre pierderile irecuperabile, ci numai despre "forţele navale în continuu proces de modernizare".
Traian Băsescu vorbea de parcă avea în faţă miile de nave cu care aliaţii au debarcat în Normandia, flota perşilor atacând ţărmurile greceşti sau flota de război, a şasea parcă, pe care americanii o au în Mediterana. Nu mai avem catarge, domnule preşedinte, iar tricolorul, cât l-om mai avea şi pe acela, ţi-l poţi atârna de chelie. Ce naiba, un pic de decenţă. Să tragi salve de tun, să-i pui pe militarii ăia care fac cu schimbul să se antreneze pe două fregate second hand să strige din toţi rărunchii "Să trăiţi!", de parcă picase acolo însuşi Napoleon, e cam jenant. O sărbătorire mai decentă se cuvenea, mai ales că băţoşenia se petrecea la căpătâiul unui mort. Scăpai astfel şi de huiduieli. Ruşinos să te fluiere ăia din satul tău, de pe uliţa ta.
A căzut flota românească la datorie? Cine mai are timp să-şi pună astfel de întrebări? Preş
