Am fost întrebat de ce lichidităţile injectate de marile bănci centrale parcă se duc într-o "gaură neagră". Cum afirmam cu luni în urmă, suntem în starea definită de faimosul economist britanic Keynes "capcana lichidităţii" (the liquidity trap), când înclinaţia spre lichiditate creşte exponenţial. Întrucât băncile "pun banii la saltea" pieţele interbancare s-au gripat, creditul nu funcţionează adecvat; există teamă, o criză de încredere.
Am fost întrebat de ce lichidităţile injectate de marile bănci centrale parcă se duc într-o "gaură neagră". Cum afirmam cu luni în urmă, suntem în starea definită de faimosul economist britanic Keynes "capcana lichidităţii" (the liquidity trap), când înclinaţia spre lichiditate creşte exponenţial. Întrucât băncile "pun banii la saltea" pieţele interbancare s-au gripat, creditul nu funcţionează adecvat; există teamă, o criză de încredere.
Iar o criză de încredere nu poate fi înlăturată prin exhortaţii, simple declaraţii. Va trece timp bun până ce va fi depăşită starea actuală de pe pieţele financiare, care implică o reglementare mai bună a pieţelor (inclusiv a operaţiunor fondurilor de risc/hedge funds), recapitalizarea a nu puţine bănci şi injecţii repetate de lichidităţi de către bănci centrale. Chiar dacă bănci centrale mari diminuează dobânzi de referinţă, pentru a spori lichiditatea în piaţă, nu se va reveni la o politică a banilor ieftini. Creditul pentru corporaţii şi cetăţeni va fi mai scump pentru mult timp.
Reiau câteva aspecte pe care le-am menţionat în articole precedente în JN. Criza de încredere este rezultatul deficienţelor "noului sistem financiar" (creat în ultimele două decenii) în miezul industriei financiare mondiale. Inovaţii financiare/derivative (ce includ securitizarea, transformarea unei game largi de împrumuturi în obligaţiuni) au răspândit riscuri. Pe de o parte,