Ministrul Culturii, Daniel Barbu, care participa joi seară, în Club A, în Centrul Vechi al Capitalei, la o dezbatere culturală, a fost huiduit de câteva zeci de protestatari faţă de proiectul Roşia Montană, care au intrat în local şi nu l-au lăsat ulterior să plece, spărgându-i luneta maşinii.
UPDATE Trei persoane, audiate de Poliţie după incidentele în care a fost avariată maşina ministrului Barbu
Trei persoane au fost duse pentru audieri la Secţia nr. 10 Poliţie din Capitală, după incidentele de joi seară din Centrul Vechi, în care opozanţi ai proiectului minier de la Roşia Montană au spart luneta maşinii ministrului Daniel Barbu, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliţie.
Poliţia Capitalei s-a autosesizat în acest caz, cu privire la infracţiunile de ultraj contra bunelor moravuri şi de tulburarea liniştii şi ordinii publice, urmând ca protestatarii care s-au manifestat agresiv să fie identificaţi cu ajutorul imaginilor filmate de camerele de supraveghere din zonă, au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, aceleaşi surse.
Ministrul Daniel Barbu a participat, joi seară, la evenimentul "Cafeneaua critică", de la ora 19.00, în Club A. Câteva zeci de manifestanţi veniţi la local au întrerupt dezbaterea, au desfăşurat pancarte în jurul lui Barbu şi au aruncat înspre acesta cu bancnote false, pe care era tipărit portretul lui.
Tot ei i-au întins lui Barbu o pungă cu monede şi l-au huiduit, întrebându-l "Câţi bani ţi-ai luat?" şi cerându-i demisia. Your browser does not support iframes.
Dezbaterea nu a mai fost reluată, ministrul hotărându-se să plece. Afară, protestatarii au blocat drumul autoturismului în care se afla demnitarul şi au lipit pe maşină bancnote cu portretul lui Barbu. De asemenea, ei au spart luneta maşinii, ministrul reuşind să plece datorită intervenţiei forţelor de ordine - poliţişti şi jandarmi, sosiţi de