"Bătrîneţea - doar o copilărie din care s-au evaporat treptat însuşirile? O zbîrcire dizgraţioasă a ceea ce cîndva fusese «chipul strălucitor al dimineţii», «cuptorul încins» sau «vorba înţeleaptă»? O pierdere a calităţilor, o descreştere a strălucirii, bucuriei, energiei, demnităţii, hotărîrii, creaţiei, vitalităţii, aroganţei - totul? Şi asta. Dar nu numai asta. (...) bătrîneţea este, adeseori, ceva care s-a pierdut ori s-a transformat în opusul său. O golire de conţinut a viselor, speranţelor şi iluziilor acumulate şi pierdute de-a lungul existenţei. (...) Bătrîneţea se opune unei alte etape a vieţii, şi anume maturităţii. Mai degrabă, în opinia mea, maturităţii tinere, descrisă ca fiind caracterizată de genialitate, intimitate, cult al prieteniei, sex, competiţie, cooperare, dragoste, refuzul exclusivismului, dorinţa de afiliere şi elitism. (...) Dacă privim bătrîneţea dinspre celălalt versant, al psihologiei, putem spune că pierderea încrederii în sine precede îmbătrînirea, iar timpul nu joacă decît un rol conjunctural: timpul devine o anexă a unui proces obscur de autoanihilare. (...) Ca nici o altă vîrstă, bătrîneţea e dependentă de lumină, de lumina violentă a dimineţii. N-a scăpat nimănui neliniştea plină de speranţe cu care bătrînul urmăreşte ivirea zorilor, iradierea puternică a soarelui nou. E ceva misterios în acea speranţă neliniştită, o promisiune a unei revelaţii secrete, a unei lumi neştiute ce se va fi aflînd dincolo de timp, în străfulgerarea de-o clipă, în confruntarea cosmică în care noaptea cedează în faţa zilei. Aici trebuie căutat scenariul neştiut al bătrîneţii, în scurta înfruntare între ceea ce, metaforic, reprezintă fiinţa umană ajunsă să semnifice întunericul, şi forţa, încordarea, încercarea ei patetică de a mai cuceri, prin lumină, încă o zi. (...) Avansăm cu o frenezie poticnită spre oaza întrezărită în depărtare, însă picio