Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Chirurgul Mircea Tuşciuc este de patru luni în concediu medical şi câştigă peste 4.000 de lei

Publicat in Adevarul, vineri 1 octombrie 2010 ·

Mircea Tuşciuc trebuia să se întoarcă la muncă astăzi, însă pentru că presa a aflat şi-a prelungit concediul medical, spun surse din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

Acuzat de moartea unui copil de 9 ani din judeţul Olt, medicul chirurg Mircea Tuşciuc s-a îmbolnăvit, iar de 4 luni se află în concediu medical. Deşi conducerea SJU Slatina anunţase că i-a fost desfăcut contractul de muncă, aceiaşi şefi ai unităţii sanitare slătinene se contrazic acum. „S-a luat decizia de desfacere a contractului de muncă, dar el cu câteva zile înainte s-a dus şi s-a internat. A intrat apoi în concediu medical şi nu a semnat că a luat la cunoştinţă că i-a desfăcut contractul“, a spus managerul SJU Slatina, Nicu Vladu. Potrivit unor surse din cadrul spitalului, chirurgul Mircea Tuşciuc ar fi trebuit să se reîntoarcă astăzi la serviciu. „Astăzi trebuia să vină, dar a aflat presa şi şi-a prelungit concediul medical“, a spus un doctor, care a dorit să-şi păstreze anonimatul. Managerul unităţii sanitare a declarat cu privire la acest lucru: „Eu nu cred, nu ştiu dacă se întoarce, dar noi suntem aici şi vă anunţăm. Oricum, indiferent când se va întoarce, va fi nevoit să semneze decizia de desfacere a contractului de muncă“.

Câştigă 4.500 lei stând acasă

În timp ce un medic rezident de la SJU Slatina câştigă 700 lei după reducerea salarială de 25%, lui Mircea Tuşciuc i-au intrat pe card în luna august 4.552 lei, fiind în concediu medical. „Înainte de reducerea salarială câştigam 940 lei, iar acum mai iau 700 lei. Sunt foarte puţini bani, care sunt cheltuiţi în câteva zile“, a spus Gabriel Tudor, medic rezident pe medicină de familie.

Cristian Grigore, 9 ani, din comuna olteană Şerbăneşti a murit la sfârşitul lunii mai după ce a căzut, şi-a fracturat mâna şi a ajuns pe mâna medicilor slătineni. Copilului i-a fost amputată mâna, şi a decedat într-

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum o ora
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°