Ieri a fost stabilită Adunarea Generală a Federaţiei Române de Handbal, prima pe acest an în care urma să se dezbată sezonul recent încheiat. Pentru a avea cvorum, Adunarea federaţiei trebuia să aibă 123 de reprezentanţi, din cei 185 afiliaţi. La reuniune au fost prezenţi doar 70, ceea ce l-a determinat pe preşedintele federaţiei Cristian Gaţu să propună ca cei care nu au fost prezenţi să plătească de acum încolo o amendă de 5000 de lei, la prima abatere, urmând ca la a doua, să urmeze dezafilierea clubului respectiv. Întâlnirea urmează a se relua astăzi de la ora 11:00.
Ale noastre,
debut cu promovatele
Cu acest prilej s-a tras la sorţi ediţia viitoare a campionatului, în care ca şi în ediţia precedentă iau parte câte 14 formaţii în cele două ligi, la masculin şi feminin. La încheierea campionatului 2011/2012, echipele clasate pe locurile 13 şi 14 vor retrograda în liga secundă (Divizia A), iar echipele de pe locurile 11 şi 12 vor susţine un baraj cu ocupantele locurilor 1 şi 2 din divizia A iar primele două clasate vor promova pe prima scenă. Aici intervine noutatea, nimeni nu promovează direct, ci doar în uirma barajului. Degeaba o echipă termină pe primul loc, ea nu va promova direct. În prima etapă cele două formaţii de sub Tâmpa se vor confrunta cu
formaţii nou promovate, La fete, Rulmentul joacă la CSM Ploieşti iar dinamoviştii vor primi vizita echipei din Turda.
Iată şi prima etapă din ambele ligi. Masculin: UCM Caraş Severin - C.S.M. Bucureşti: HC Odorhei - Steaua Bucureşti; CSM Bucovina Suceava-Energia Pandurii Tg.Jiu, Ştiinţa Dedeman Bacău - Universitatea Transilvania Cluj, ”U” Poli Timişoara - Petrolul Teleajen, HCM Constanţa - CSM Satu Mare, Dinamo Municipal Braşov - ACS Potaisa Turda. Feminin: Dunărea Brăila - S.C.M. Craiova, HCM Ştiinţa Baia Mare - H.C. Zalău, Cetate Devatrans - CSM 2010 Bacău, H.C.M. Constanţa – C