Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leul se depreciază masiv

Publicat in Capital, joi 21 octombrie 2010 ·

Leul s-a depreciat, joi, faţă de euro, cu 0,09%, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,3126 lei pentru moneda europeană, la cel mai mare valoare din ultimele patru luni, în creştere cu 0,42 bani comparativ cu miercuri, când euro a fost cotat la 4,3084 lei.

Dolarul american a pierdut, însă, teren în faţa monedei naţionale, BNR stabilind un curs de 3,0794 lei, în scădere cu 3,41 bani (1,10%), comparativ cu valoarea de 3,1135 lei, consemnată în şedinţa precedentă.

Gramul de aur a fost cotat, joi, la 133,0408 lei, în scădere cu 1,3275 lei (0,99%) comparativ cu 134,3683 lei, valoarea stabilită miercuri.

Erorile produse la Parlament' prin votul privind reducerea TVA la alimentele de bază şi la ridicarea la 2.000 de lei a pragului de impozitare a pensiilor a influenţat cursul de schimb al leului, a declarat, joi, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României, Adrian Vasilescu.

'Dacă acum două zile s-au depreciat celelalte monede din regiune, miercuri a venit rândul leului să se deprecieze', a spus Vasilescu, comentând că erorile produse la Parlament prin votul privind reducerea TVA la alimentele de bază şi la ridicarea la 2.000 de lei a pragului de impozitare a pensiilor a influenţat cursul de schimb al leului, 'care câteodată are sensibilităţile lui, iar ieri leul a fost sensibil'.

Deputaţii au adoptat marţi, cu unanimitate - 290 voturi, un act normativ ce vizează modificarea Codului fiscal şi prevede aplicarea cotei reduse de 5% asupra bazei de impozitare pentru livrarea de pâine, carne, lapte, ulei vegetal şi zahăr, precum şi pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. De asemenea, deputaţii au adoptat şi un proiect de lege care prevede neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei.

SURSA: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum o ora
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 3 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Marius Tucă Show începe luni, 13 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 54 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

Peisaj de iarnă, la jumătatea lunii mai. Reacția turiștilor ieșiți la drumeții în Munţii Bucegi

Ziare.com acum 2 ore
Un nou strat de zăpadă s-a aşternut pe platoul Bucegi, iar temperaturile au scăzut sub zero grade Celsius. În imaginile publicate pe reţelele de socializare de Meteoplus se vede cum totul este acoperit de un stat de omăt de câţiva centimetri. A nins

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum o ora
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 2 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum o ora
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Ciolacu, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile: Important este că nu mai există acele jigniri directe

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile, că important este că „nu mai există acele jigniri directe”. „Câştigăm noi în diaspora!”, a spus Ciolacu, relatează News.ro. M

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

9°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°