Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tot mai jos! România a pierdut pentru prima dată în ultimii 20 de ani cu Spania şi îşi ia adio de la CEN

Publicat in Pro Sport, luni 19 martie 2012 ·

Naţionala de rugby a României a oferit sâmbătă, în Cupa Europeană a Naţiunilor, încă un episod negru pentru istoria Ovalului autohton. "Stejarii" au pierdut, la Madrid, în faţa Spaniei cu 12-13 (6-3) şi, după eşecul de săptămâna trecută, cu Georgia, înregistrează pentru a doua oară de-a lungul CEN (după ediţia din 2009) două înfrângeri consecutive.

"Victorie istorică", titrează presa din Spania după penultimul meci al CEN, disputat sâmbătă, la Madrid. În postura de eroi, jucătorii spanioli, iar în cea de mari învinşi, "stejarii". Deşi au mers în Peninsulă hotărâţi să facă uitat pasul greşit cu Georgia, românii s-au împiedicat şi de singura echipă care nu îi învinsese până acum în ediţiile precedente ale CEN, Spania. "Dacă vom câştiga la mai puţin de 10 puncte, pentru mine personal va fi un eşec" prefaţa întâlnirea Iulian Dumitraş.

Final cu Ucraina

O declaraţie curajoasă şi dătătoare de speranţe, care nu şi-a găsit nicio clipă reflectarea pe teren. Fără idei în joc, legând greşelile tehnice şi placajele ratate, cu probleme în tuşă şi bâlbâieli în ceea ce e punctul forte al echipei, pachetul de înaintare, "stejarii" nu au avut forţa de a se impune.

Cu un avantaj minim la pauză, 6-3, elevii lui Hari Dumitraş au ieşit din amorţeală abia în ultimul "sfert" al meciului, însă apărarea bună şi jocul mai precis al ibericilor le-au destabilizat orice apropiere de terenul de ţintă. Un meci anost, în care a strălucit o singură echipă, cea a Spaniei, care îşi anexează astfel în palmares, alături de succesul din aprilie 1992, când învingeau România cu 6-0, încă un rezultat istoric.

Tricolorii pierd orice şansă de a-şi adjudeca titlul CEN, în timp ce Georgia, datorită victoriei cu punct bonus în faţa Rusiei, 46-0, este deja campioana teoretică (pentru a patra oară) a competiţiei. Pe 31 martie, în ultimul meci, Ro

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 4 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum o ora
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum o ora
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 2 ore
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 3 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 2 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°