Antrenor de nataţie într-un oraş în care bazinele de înot au fost mulţi ani doar un vis, profesorul Luca şi-a găsit vocaţia în învăţământ. De 10 ani este directorul uneia dintre cele mai dificile unităţi şcolare din Bistriţa, Şcoala Generală numărul 2. Profesor de sport cu specializarea nataţie, Viorel Luca a practicat doar doi ani ca antrenor,  imediat după absolvirea facultăţii, la începutul anilor 70 şi pentru o perioadă scurtă, prin 1990 în Libia, aşa ca să retrăiască experienţa. I-a plăcut înotul pe care îl exersa înainte de intrarea la Institutul de Sport din Bucureşti în Bistriţa, în aşa numita zonă de la Cascadă, un soi de ştrand natural închis în prezent, dar extrem de frecventat în anii 60. Şi-a ales o disciplină de specializare exotică pentru vremurile acelea, cu gândul de a rămâne într-un oraş universitar: „Doar marile oraşe precum Bucureştiul, Clujul sau Timişoara aveau în vremurile acelea bazine“, îşi aminteşte profesorul. Dar viaţa a vrut altfel şi după doi ani a ajuns la catedră.

De treizeci de ani profesorul Luca predă în aceeaşi şcoală, Generală numărul 2 din Bistriţa, un record greu de egalat. I-a văzut perioada de glorie, din anii 70 când cea mai veche şcoală românească din Bistriţa, fosta „Alexandru Odobescu“ atrăgea elevi performanţi, apoi decăderea odată cu populaţia şcolară de o anumită condiţie socială mutată în centrul istoric al oraşului şi în final, asumarea condiţiei şi  concentrarea pe politica paşilor mici.  De un deceniu conduce şcoala şi fiecare pas în plus e un succes. Nu are nostalgii după vremurile când şcoala se lua la întrecere cu celelate în materie de performanţă şcolară: „timpurile acelea se suprapun peste un sistem totalitar pe care nu-l pot regreta, aşa cum fac alţii. Singura nostalgie de atunci este eventual legată de tinereţea mea“, spune profesorul care admite totuşi că arondarea obligatorie a copiilor la şcoli în