Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colegii şi vecinii şefului DNA Suceava sunt şocaţi de gestul lui Marius Surdu, care ar fi încercat să se sinucidă (UPDATE)

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 mai 2010 ·

Procuror-şef al Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Adrian Marius Surdu, a ajuns la spital în comă şi a fost operat de urgenţă.

UPDATE ORA 20.45: Cunoscuţii susţin că Marius Surdu era un om şi un coleg foarte bun, care îşi iubea familia. "Era un om foarte bun, respectuos, echilibrat. Nu pot să cred ce s-a întâmplat, însă în zilele noastre nu poţi să fii sigur de nimic", ne-a spus un vecin al şefului DNA Suceava. Vecinii sunt şocaţi de ce s-a întâmplat. "Îl vedeam cu soţia de mână plimbându-se, coborau de pe Mărăşeşti. Păreau foarte fericiţi, mai rar astfel de familii", ne-a spus şi chelnerului unui restaurant din apropiere.

UPDATE ORA 18.15: Colegii de serviciu ai lui Surdu nu ştiu cum s-a putut ajunge la această nenorocire: "Suntem socaţi de ce s-a întâmplat, noi credem că a fost vorba de un accident casnic, nicidecum de vreo sinucidere. Nu avea motiv, nu avea probleme familiale, erau o familie fericită alături de cele două fetiţe ale lor", a declarat Vasile Mandici, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Tot acesta a mai infirmat zvonul cum că săptămâna viitoare vine un control de la centru. Nici el şi nici colegii lui nu ştiu nimic de acest lucru.

UPDATE ora 18.00: Şeful DNA Suceava se afla în continuare la Reanimare, în stare stabilă, însă medicii nu garantează că se afla în afara oricărui pericol. La acesta a venit în vizită soţia şi câteva rude, însă numai soţia a avut acces în salon. Medicii şi asistentele se feresc să dea mai multe amănunte.

UPDATE ora 17.50: Marius Surdu cerceta în ultimul timp mai multe dosare ale unor ofiteri IPJ, printre care şi pe Nicusor Todiruţ, şeful Inspectoratului de Poliţie într-un dosar pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Nici până la această ora nu se ştie sigur dacă acesta a fost atacat ori a încercat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 43 minute
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Numărul incidentelor antisemite la nivel mondial a atins un „maxim istoric”, potrivit unui raport internaţional

HotNews acum 20 minute
Numărul incidentelor antisemite înregistrate în 2023 a fost mult mai mare decât în 2022, în majoritatea ţărilor cu minorităţi evreieşti semnificative. În Franţa, numărul atacurilor antisemite a crescut de la 436 în 2022 la 1.676 în 2023, potrivit ra

Netanyahu anunţă închiderea Al-Jazeera în statul evreu

News.ro acum o ora
Guvernul israelian a "decis în unanimitate" că postul qatarez Al-Jazeera va fi "închis în Israel", a anunţat premierul Benyamin Netanyahu într-un mesaj pe X, fără a da mai multe detalii despre măsurile luate. Ministrul israelian al Comunicaţiilor, S

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 9 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum o ora
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 3 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°