Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD bate palma cu PNL pentru Geoană şi Johannis | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 24 noiembrie 2009 ·

Conducerea PSD a aprobat astăzi, tot în unanimitate, semnarea acordului cu PNL formarea unui guvern condus de Klaus Johannis, în schimbul sprijinului oferit de liberali în finala pentru Cotroceni. Acordul va fi semnat mâine, la ora 13.00. Sursa: Andrei Spirache

Geoană a precizat că formarea guvernului Johannis nu este proiectul unui singur om sau al unui singur partid. "Obligaţia mea este să asigur un climat de stabilitate", a declarat el. Geoană a precizat că acordul cu PNL va asigura stabilitate şi "un guvern care să se poată achita competent de obligaţiile ce îi revin".

Candidatul social-democrat a reluat apelul la unitate şi l-a felicitat pe Crin Antonescu pentru modul în care a depăşit momentul primului tur de scrutin, dând dovadă de respect faţă de valorile democratice.

Acordul prevede formarea unei majorităţi pentru un guvern Johannis şi un program de guvernare cu elemente liberale, a adăugat el. Candidatul PSD a spus că viitorul guvern se va achita de angajamentele faţă de FMI.

Liderul PSD Constanţa Radu Mazăre a precizat însă că acordul este unul "simplist", iar Klaus Johannis va conduce guvernul atâta vreme cât îşi face treaba bine.

După ce liberalii au anunţat că îl sprijină pe Mircea Geoană în turul II, în schimbul numirii lui Klaus Johannis premier, social-democraţii devin din ce în ce mai siguri pe ei.

Ion Iliescu a declarat, la intrarea în şedinţa liderilor PSD, că "trebuie să terminăm cu prezenţa domnului Băsescu pe scena politică". Iliescu a spus că PNL şi PSD pot forma un program comun, deşi au orientări diferite, dacă găsesc o anumită înţelegere reciprocă.

Iliescu a mai spus că "Traian Băsescu nu mai are parteneri, este omul obsesiilor, să trăiască cu obsesiile lui dacă asta îl încălzeşte".Social-democraţii se întâlnesc în şedinţa Comitetului Executiv Naţiona

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum 36 minute
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum 2 ore
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum o ora
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°