Jose Manuel de Oliveira Vilaca a făcut parte din staff-ul tehnic al lusitanului Joaquim Teixeira, care a rezistat doar trei etape pe banca tehnică a echipei Pandurii Târgu Jiu, în sezonul 2007-2008. Vilaca şi-a arătat, totuşi, priceperea, pregătirea fizică excelentă a pandurilor fiind unul dintre factorii decisivi în acel sezon pentru salvarea de la retrogradare. Conducerea grupării gorjene încearcă să-l readucă la echipă, lusitanul fiind favorit pentru ocuparea postului vacant de preparator fizic. „Suntem în negocieri cu doi preparatori şi sperăm ca pe 4-5 ianuarie, când se va reuni lotul, să-l avem deja aici pe unul dintre ei. Am discutat cu Vilaca. El a mai fost la noi şi ne va da un răspuns înainte de 4 ianuarie“, a declarat preşedintele pandurilor, Marin Condescu. Dacă revine la Pandurii Târgu Jiu, Jose Vilaca va trebui să lucreze din nou cu secundul Florin Bejinariu, cu care a avut un conflict după jocul pierdut la Craiova, 1-0, ultimul al lui Joaquim Teixeira pe banca tehnică a gorjenilor. Vilaca a avut şi un diferend financiar cu clubul Pandurii după ce a părăsit gruparea gorjeană, cu care s-a judecat pentru nişte restanţe neachitate.
Staff-ul tehnic va mai suferi modificări, Robert Bălăeţ urmând să preia de la Dorin Hârsu şi postul de antrenor cu portarii, pe lângă cel de director sportiv. „Dorin Hârsu nu rămâne antrenor cu portarii definitiv, ci doar până la revenirea în activitate a lui Robert Bălăeţ. Acesta din urmă va avea cumul de funcţii“, a mai declarat Condescu.
Basara nu poate fi dat afară
Adus la Pandurii Târgu Jiu în vară, fără voia tehnicianului Sorin Cîrţu, Marko Basara nu poate fi dat afară, chiar dacă actualul tehnician nu mai are nevoie de serviciile sale. Impresarul jucătorului, Zvonko Milojkovic, nu este de acord cu decizia conducerii clubului Pandurii, care l-a disponibilizat pe Basara, sârbul aflându-se sub con