Moş Crăciun este un personaj mitologic, o divinitate a Panteonului românesc, care, alături de Baba Dochia, făcea parte din categoria zeilor carpatici. Figură precreştină şi creştină totodată, cu trăsături duale (bun şi rău, înzestrat cu puteri miraculoase), Moş Crăciun, care în legende, aşa cum spune etnograful Mihai Camilar, „apare ca fiind unul dintre cei mai mari gospodari ai satului în care locuia, având şi un frate mai sărac, Moş Ajun”, este şi „soţul Crăciunesei, nevasta sa, cea care a ajutat-o pe Fecioara Maria să-l nască pe Iisus”.

În lucrarea „Calendarul popular bucovinean: punte peste veacurile existenţei”, Mihai Camilar culege o frumoasă legendă bucovineană, care spune că, într-o zi, când Moş Crăciun era plecat de acasă, Maica Domnului a venit la poartă şi s-a rugat de Crăciuneasă să o primească să nască. Crăciuneasa, care o previne despre răutatea soţului său (îşi bătea soţia şi şi-a schilodit fetele, uneia tăindu-i picioarele, alteia mâinile, iar la cea de-a treia i-a scos ochii) „se îndură şi o primeşte în grajd”.

După naşterea lui Hristos, pe cer încep să lucească luceafărul, stelele şi apoi soarele, iar Moş Crăciun, întorcându-se spre casă şi văzând de departe strălucirea lor, a crezut că fetele lui au dat foc gospodăriei. Când a ajuns acasă a găsit una dintre fete frământând pâinea, alta alergând prin curte, iar cea care până atunci fusese oarbă alegea grâul. Din clipa aceea, Moş Crăciun devine un om bun şi se duce în grajd, unde se închină pruncului Iisus, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru minunea săvârşită.

Moş Crăciun, care în urma acestei minuni se va creştina, a început să alerge prin vecini împărţind dintr-un sac daruri pentru copii.

„Poporul - scrie Mihai Camilar - l-a investit pe Moş Crăciun ca aducător de daruri”, sărbătoarea Crăciunului fiind „momentul în care peste tot se aşterne un văl al veşniciei, o impresie că c