Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Efectul Gâdea: Şeful CNAS dă în judecată Antena 3

Publicat in Romania Libera, vineri 16 martie 2012 ·

Lucian Duţă, şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a anunţat că va da în judecată televiziunea Antena 3. El susţine că postul duce o campanie împotriva lui, care îi afectează imaginea şi viaţa personală şi aduce prejudicii şi instituţiei pe care o conduce, notează agenţia Mediafax, citată de RTV.net.

n ediţia de joi seară a emisiunii "Sinteza zilei" realizată de Mihai Gâdea, la postul de televiziune Antena 3, moderatorul a prezentat "o schemă" prin care o firmă deţinută de Simona Duţă ar fi beneficiat de plăţi din partea CNAS. Moderatorul şi invitaţii au dezbătut apoi declaraţia de avere a lui Duţă, comparând-o cu cele anterioare în care existau menţiuni legate de fosta soţie a acestuia, Simona Duţă. Moderatorul a ţinut să precizeze că nu îi este clar dacă Lucian Duţă a divorţat de soţia sa ori a omis completarea rubricilor privind-o pe aceasta, dezbătând apoi şi acest aspect cu invitaţii din platou.

Într-o declaraţie pentru Mediafax, Lucian Duţă spune că a divorţat de soţia sa, Simona Duţă, în 2009, înainte să fi fost numit preşedinte al CNAS, şi că fosta lui soţie este administrator la o companie care efectuează servicii medicale oftalmologice, nu distribuie medicamente.

"Am divorţat în 2009 de Simona Duţă, înainte de numirea mea ca preşedinte al CNAS. Ca urmare a faptului că eram divorţat în momentul numirii în funcţia pe care o deţin, nu a existat obligaţia legală pentru ca fosta mea soţie să depună declaraţia de avere. În plus, Simona Duţă este medic oftalmolog şi deţine funcţia de administrator la o companie care se ocupă de efectuarea de servicii medicale oftalmologice, nu de distribuţia de medicamente", a declarat preşedintele CNAS.

Duţă a anunţat că intenţionează să se adreseze instanţei. "Această campanie aduce prejudicii nu numai dreptului meu la imagine şi viaţă privată, dar afectează şi imaginea instituţiei pe care o co

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 7 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

A început campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale din 9 iunie. Care sunt regulile

Adevarul acum 31 minute
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00.

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 7 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 10 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 9 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 12 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°