Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kuban, a treia înfrângere consecutivă

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 24 iunie 2011 ·

Formaţia antrenată de Dan Petrescu, Kuban Krasnodar, a fost învinsă, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de Zenit Sankt Petersburg, într-un meci din etapa a 15-a din campionatul Rusiei. Singurul gol al partidei a fost înscris în minutul 35, când Zirianov a şutat în bară, iar mingea l-a lovit în cap pe portarul Aleksandr Budakov, care era întins după un plonjon, şi a intrat în poartă. La Kuban Krasnodar, Gigel Bucur a jucat până în minutul 88, Dacian Varga nu a evoluat, iar fostul jucător al clujenilor de la CFR, ivorianul Lacina Traore, a intrat în minutul 73 în locul lui Davydov. „Am avut un început de tur extraordinar, pe la mijloc a fost bine, iar sfârşitul a fost catastrofal. Din trei meciuri am luat zero puncte. Nu ştiu ce se întâmplă, dar norocul ne-a părăsit total. Eu cred că meritam mai mult în astea trei partide“, a spus după meci Dan Petrescu, conform Digi Sport.

Kuban Krasnodar este la al treilea eşec consecutiv, iar conducerea se gândeşte tot mai serios să-l înlocuiască pe Dan Petrescu, care ar putea continua tot în campionatul rus, fiind curtat de echipa lui Roberto Carlos, Anzhi Makhachkala.

În urma acestei înfrângeri, Kuban ocupă locul şapte în clasament, cu 21 de puncte, zece mai puţin decât liderul ŢSKA Moscova, care are şi un meci mai puţin disputat. Pentru echipa „Bursucului“ urmează un nou meci dificil, duminică urmând să evolueze în deplasare, de la ora 17.45 (Digisport 2), cu Rubin Kazan. Formaţia antrenată de Dan Petrescu, Kuban Krasnodar, a fost învinsă, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de Zenit Sankt Petersburg, într-un meci din etapa a 15-a din campionatul Rusiei. Singurul gol al partidei a fost înscris în minutul 35, când Zirianov a şutat în bară, iar mingea l-a lovit în cap pe portarul Aleksandr Budakov, care era întins după un plonjon, şi a intrat în poartă. La Kuban Krasnodar, Gigel Bucur

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 5 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Olaf Scholz îl avertizează pe Putin: Vom apăra „fiecare centimetru pătrat” din teritoriul NATO

Mediafax acum o ora
Mesajul lui Olaf Scholz vine în contextul în care NATO şi-a întărit, recent, graniţele flancului estic, cu scopul de a descuraja acţiunile Rusiei. Vorbind la Forumul Economic al Germaniei de Est, la care a participat şi premierul lituanian Ingrida S

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 4 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Coreea de Nord va suspenda trimiterea de baloane cu gunoaie către Coreea de Sud

Mediafax acum 59 minute
Coreea de Sud a experimentat cât de neplăcută este şi cât de mult efort necesită colectarea gunoaielor, după ce Coreea de Nord a trimis 15 tone de gunoaie folosind 3.500 de baloane, a declarat vice-ministrul apărării din Nord, Kim Kang Il, într-o de

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 25 minute
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au căsătorit religios! Primele imagini de la nunta lor

Cancan acum 53 minute
Fericirea este mare pentru Vlad Gherman și Oana Moșneagu! Astăzi, 2 iunie 2024, cei doi și-au pus pirostriile în fața lui Dumnezeu. Au pășit încrezători în biserică și au spus „Da!” în fața preotului care a oficiat slujba cununiei. Pe rețelele de so

VIDEO Încăierare între militanții PSD și PNL la Belciugatele. Poliția a deschis dosar penal pentru lovire

HotNews acum 2 ore
Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se

OPEC+ a prelungit limitarea producției de petrol până în 2025. Țările membre reclamă prețul scăzut

HotNews acum o ora
OPEC+ a convenit duminică să extindă majoritatea reducerilor mari ale producţiei de petrol pentru 2024, dar să înceapă să le elimine treptat în 2025, deoarece grupul încearcă să susţină piaţa pe fondul creşterii lente a cererii globale, dobânzilor r

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru că le vindea CANABIS colegilor de școală

Gandul acum 3 ore
Surpriză neplăcută pentru un elev din Tulcea, chiar de Ziua Copilului. Două persoane, dintre care un elev, au fost reținute și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Reținerea celor doi a fos

Vremea

București
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°