Deşi legea interzice comercializarea alimentelor de acest gen în curtea şcolii, copiii au de unde alege produsele dacă trec strada
Obiceiul pachetului de acasă s-a demodat în şcolile din Piatra Neamţ. Principalii beneficiari ai fenomenului sunt patronii magazinelor de tip fast-food, care şi-au construit afacerea pe poftele elevilor. Curţile şcolilor din oraş sunt pline în fiecare pauză de copii şi adolescenţi care servesc în locul sandvişului pus de mama, hamburgeri sau pizza de la magazinul din colţ.
„În fiecare zi îl întreb pe băiat dacă a mâncat ce i-am dat eu, dar nu am cum să-l controlez exact. Am serviciu, am de muncă şi nu am timp să vin să-l verific“, ne-a spus Ana Miron, o mamă care-şi aştepta copilul în faţa Şcolii Generale Nr. 3. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Neamţ menţionează că fenomenul nu poate fi controlat. „Noi primim solicitări de aviz din partea agenţilor economici care au astfel de tonete, dar nu suntem singurii care trebuie să ne dăm girul. Dacă aprobările au trecut de Consiliul Local şi de Primărie, este greu să ne opunem“, a explicat Luminiţa Vârlan, inspector şcolar general.
Pauzele sunt momentele de maximă agitaţie la chioşcurile tip fast-food din preajma şcolilor. „Este bine că avem de unde să ne luăm de mâncare aproape de şcoală. Eu sunt client fidel la hot dog. Este numai 2 lei“, spune Mirela, o elevă în clasa a XII-a la Colegiul „Calistrat Hogaş“.
„Părinţii sunt de vină“
Reprezentanţii IŞJ susţin că părinţii, sunt de vină. „În cadrul programei şcolare sunt prevăzute ore pe această temă, dar baza unei alimentaţii sănătoase rămâne educaţia primită în familie“, a completat Luminiţa Vârlan. Din nefericire, păcatele părinţilor sunt preluate rapid şi de copii. Un obicei important din Occident este premierea copilului cu o masă la fast-food. „Am foarte mulţi prieteni şi colegi c