Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua „Doamnă de fier“ a Braziliei

Publicat in Adevarul, luni 1 noiembrie 2010 ·

Economista Dilma Rousseff, 62 de ani, a fost aleasă duminică preşedintele Braziliei, cu 56% din voturi, faţă de numai 44% obţinute de rivalul său, Jose Serra.

Candidată din partea Partidului Muncitorilor, ea datorează victoria în alegeri popularului preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva, care a susţinut-o pe toată perioada campaniei şi care, conform legislaţiei locale, nu mai avea dreptul să candideze pentru încă un mandat.

Fiica unui imigrant bulgar şi a unei profesoare din Brazilia, „Dilma" (aşa cum o numesc simplu simpatizanţii) este considerată „Doamna de fier" a gigantului politic, economic şi demografic din America Latină.

Povestea vieţii ei impresionează pe oricine, pentru că este marcată deopotrivă de suferinţă şi de succese. Arestată şi torturată în tinereţe pentru că făcea parte din gherilele revoluţionare de stânga, Rousseff a ieşit câştigătoare şi din lupta de acum un an cu un cancerul limfatic.

Statisticile internaţionale au început deja să vorbească despre „cea mai puternică femeie din lume". Imediat după anunţarea rezultatului alegerilor, a declarat că principala ei misiune este să eradicheze sărăcia, anunţând în acest mod că va continua politicile duse de Lula da Silva care, pe durata mandatelor sale, a scos din mizerie 29 de milioane de brazilieni.

Despre el se spune că a însănătoşit economia acestei ţări cu 193 de milioane de locuitori şi că a reuşit să reducă semnificativ şomajul.

Ascensiunea politică a Dilmei Rousseff arată că în America Latină se produce un fenomen prin care, de câteva decenii bune, femeile cuceresc tot mai multe zone ale puterii considerate un patrimoniu exclusiv al bărbaţilor.

O altă femeie pe tărâm macho

De la rolul de primă-doamnă, ele trec, încet, dar sigur, la cel de lideri naţionali, ceea ce reprezintă un efect benefic al deschiderii către democraţie, comentează „La Stamp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situaţie de urgenţă la Slănic. Craterului apărut în oraş - autorităţile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populaţiei

Mediafax acum 39 minute
Măsura privind evacuarea a fost anunţată pe site-ul Prefecturii Prahova. „Prefectul judeţului, domnul Emil Drăgănescu, aflându-se la faţa locului în urma surpării de teren din Slănic, informează cetăţenii oraşului Slănic faptul că, datorită ultimelo

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum 40 minute
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum o ora
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum 2 ore
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 56 minute
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum o ora
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

9°/24°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°