Cea mai nouă expoziţie găzduită de Librăria Okian îi prezintă pe doi adolescenţi, elevi ai Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” prin intermediul portretelor. Însă, dacă Laura Ruczui imortalizează figurile, în alb-negru, prin intermediul aparatului de fotografiat, David Roman le surprinde prin intermediul penelului. „În general, tema portretului este destul de rar abordată de către artişti, mai ales în pictură, deoarece presupune un anumit grad de cunoştinţe şi tehnică”, ne-a mărturisit David Roman. Totuşi, chiar profesorul Andrei Dimeny i-a apreciat lucrările tânărului într-o cheie a simbolisticii antropozofice, statuată de austriacul Rudolf Steiner. „Lecţii de pictură am luat timp de trei ani, la Şcoala Populară de Arte. Eu consider că picturile mele sunt făcute din nevoia de a face vizibile anumite trăiri, emoţii, stări care m-au impresionat profund. De obicei, las o idee să se «coacă» în mintea mea, iar când simt că este momentul potrivit încep să o pictez. Iar timpul coacerii durează cel mai mult… Sunt unele tablouri pe care le tot finisez în minte de 1 an sau 2, deoarece vreau ca atunci când iau pensula în mână să creez doar esenţa, fără entuziasmele trecătoare. De asemenea, caut în arta mea să găsesc mereu combinaţii noi de materiale, de «accidente» plastice. Uneori abordez şi tema colajului în portretele mele”, ne-a mărturisit tânărul. Laura ne-a explicat că pasiunea ei pentru fotografie a venit, firesc, după un curs de iniţiere în arta fotografică, în urmă cu trei ani. De atunci, a mai avut o expoziţie de grup la Centrul Cultural Reduta şi s-a implicat în diverse proiecte fotografice. Cea mai nouă expoziţie găzduită de Librăria Okian îi prezintă pe doi adolescenţi, elevi ai Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” prin intermediul portretelor. Însă, dacă Laura Ruczui imortalizează figurile, în alb-negru, prin intermediul aparatului de fotografiat, David Roman le su