- Editorial - nr. 15 / 23 Ianuarie, 2013 "Ma mut in lup pentru ca este vremea schimbarii lupilor in clopote.” (NICHITA STANESCU). "C eea ce putem spune, pana toate acestea se vor lamuri, este ca poetul Nichita Stanescu continua o serie mare de poeti din secolul al XX-lea (Bacovia, Arghezi, Blaga, Barbu) si ca el insusi este un mare poet care, cu inchipuirile, jocurile, teoriile, starile si abilitatile lui, a schimbat fata poeziei romanesti. Un mare poet roman intr-o istorie imposibila (epoca totalitarismului), un mare liric european aproape necunoscut...” (Eugen Simion) Iarasi am pasit usor, si in trecutul decembrie 2012, peste dureroasa amintire a plecarii lui Nichita. Incet, in varful picioarelor, cu scuza, poate, de a nu-i tulbura somnul celui care adunase in ochii sai mari tot verdele codrilor unui "pamant numit Romania”. Plutind ingereste deasupra unei lumi innobilate de geniul sau, fiul taranului Nicolae Hristea Stanescu, din Prahova, si al nobilei rusoaice Tatiana Cereaciuchin, membru post-mortem al Academiei Romane, detinator al Premiului international Johann Gottfried von Herder si nominalizat, in 1980, pentru Nobelul pentru literatura, a daruit poeziei romane universalitate. Prea repede inaltat in eternitate, in ultima zi a acestui martie 2013 ar fi implinit 80 de ani. Si moartea face parte din viata, iar viata, de cele mai multe ori, e nedreapta, mai ales cu oamenii buni. S-a nascut la Ploiesti, in 31 martie 1933, si a murit, dupa o inimaginabila suferinta, pe patul Spitalului de Urgenta din Bucuresti, in noaptea de 12 spre 13 decembrie 1983. In perioada 1944 - 1952 a urmat Liceul "Sf. Petru si Pavel”, devenit "Mihai Viteazul” din Ploiesti, pentru ca ulterior, intre 1952 - 1957 sa urmeze cursurile Facultatii de Filologie a Universitatii din Bucuresti. Se vor implini, asadar, 30 decenii de la plecarea sa. "Fugit irreparabile tempus...” "In 1952, s-a ca