Graviola. Maracuja. Jambo. Jaka. Goiaba. Capuacu. Citronela. Mamau. Palmito. Amora. Dacă aş fi văzut sau aş fi auzit cuvintele astea acum trei luni, aş fi zis „despre ce vorbesc oamenii ăştia, că nu înţeleg o vorbuliţă“. Şi poate că asta v-aţi întrebat şi voi, citind înşiruirea asta de substantive. După trei luni în Brazilia sunt foarte mândră să vă pot spune că toate cele de mai sus sunt fie plante, fie arbori fructiferi de pe aici. Şi sunt tot foarte mândră să vă pot informa că am fost şi am cumpărat cu mâna mea 100 (una sută!) plante, flori şi pomi fructiferi, de la o mare, imensă, uriaşă rezervaţie de profil din Ilheus (80 de kilometri de Piracanga), pentru grădina şi curtea prietenilor noştri Georgia şi Mike.
Şi am ştiut şi ce să cer! Bine, acum toate plantele sunt neînflorite şi au frunzele aproximativ la fel, nu mai ştiu care şi cum e. Îl aştept pe Joao, care se pricepe mult mai bine decât mine la meseria asta cu grădinăritul, să mă lumineze şi apoi să aşez copăceii pe căprării. Nu de alta, dar nu ar fi o idee bună să plantăm un arbore jaka, de exemplu, care creşte mai bine de 15 metri în înălţime, fix lângă casă, să le dărâme oamenilor acareturile cu rădăcinile lui uriaşe.
M-am distrat zilele trecute când Marguerita, una din profesoarele de la şcoală, a venit şi m-a întrebat dacă munca asta cu grădina o făceam şi acasă. Şi s-a minunat foarte tare când a aflat că e prima dată în vieţile noastre când plantăm o roşie.
Fructele de jambo aproape că dau în pârg
Ce-i drept, roşii în nisip, care să mai şi rodească, nu cred că a plantat nici tata, iar el e mare specialist în agricultură. Şi îmi dă consultaţii pe Messenger. Hi hi! Cu voie bună şi tălpi goale murdare de nisip, vă pupăm!
