Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUPER galerie FOTO Nocturna de pe "Naţional Arena" a fost aprinsă pentru prima dată! VEZI când va fi gata stadionul

Publicat in Pro Sport, luni 25 iulie 2011 · ·

Cel mai nou stadion al României va avea un covor de iarbă învaloare de 2,6 milioane de euro şi a fost adus special din Italia.Firma care se va ocupa de montarea gazonului pe Naţional Arena areo experienţă vastă în domeniu, în CV-ul ei fiind trecut şi celebrulstadion "San Siro" din Milano.

Constructorii de la Naţional Arena grăbesc lucrările pentru a aveastadionul gata pe 10 august. Ieri au fost înregistrate douăpremiere. De dimineaţă, pe stadion au fost puse primele porţiunidin gazonul pe care peste două săptămâni vor călca tricolorii luiPiţurcă, iar seara a fost aprinsă în premieră instalaţia denocturnă. De gazon se va ocupa firma italiană Asconi, cea care puneşi iarba de pe "San Siro". AC Milan şi Inter Milano sunt doi dintreclienţii fideli ai companiei din "Cizmă". Toată operaţiunea îi vacosta pe constructorii de la Naţional Arena în jur de 2,6 milioanede euro.

"Dacăvine U2, schimbăm iarba"

În acest preţ sunt incluse drenajul, instalaţia de încălzire,porţiunea de pământ fertil, instalaţia de irigare, asfaltul de pelângă suprafaţa de joc şi gazonul propriu-zis. "Acest covorde iarbă este proiectat să nu fie înlocuit prea curând, însă eposibil să-l schimbăm destul de des, întrucât pe Naţional Arena vorfi găzduite şi concerte. Dacă va veni trupa U2, cu siguranţă vatrebui să schimbăm gazonul", a explicat Bogdan Hreapcă,administratorul stadionului din partea primăriei.

La aprinderea instalaţiei de nocturnă a fost prezent, ca de fiecaredată când la stadion se mai aduce o îmbunătăţire, şi edilul SorinOprescu. Acesta s-a lăsat aşteptat minute bune, semn că"becurile care consumă într-o oră cât cartierul Pantelimonîntr-o lună", după cum a tot spus primarul, nu aduc opagubă prea mare când vine vorba de politicieni.

Contrar gurilor rele, vom avea bucuria să vedem totstadionul funcţional pe 10 august. Dotarea tehnică e gata, mai avemde

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situaţie de urgenţă la Slănic. Craterului apărut în oraş - autorităţile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populaţiei

Mediafax acum 41 minute
Măsura privind evacuarea a fost anunţată pe site-ul Prefecturii Prahova. „Prefectul judeţului, domnul Emil Drăgănescu, aflându-se la faţa locului în urma surpării de teren din Slănic, informează cetăţenii oraşului Slănic faptul că, datorită ultimelo

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum 42 minute
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum o ora
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum 2 ore
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 58 minute
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum o ora
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

9°/24°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°