Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drama de la Teatrul National

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 7 martie 2013 ·

Ca si anul trecut, Teatrul National din Iasi (TNI) nu a fost nominalizat la niciun premiu UNITER. De aceasta data, mahnirea este insa cu atat mai mare cu cat institutia gazduieste editia din acest an a ceremoniei de premiere ce va fi organizata in luna mai de Uniunea Teatrala din Romania. Mircea Morariu, Ion Parhon si Maria Zarnescu, membrii juriului care a stabilit nominalizarile, au vizionat mai multe spectacole lansate in 2012 de TNI: „Edmond”, „Visul unei nopti de vara”, „Trei surori”, „Hollywood Mirage” sau „Prostii sub clar de luna”.

Nu au fost impresionati insa de niciunul astfel incat sa-l nominalizeze la vreun premiu, de exemplu pentru regie, scenografie, coregrafie sau pentru interpretare actoriceasca. „Din punctul meu de vedere, nu e nicio drama. Au fost spectacole mai bune in alte teatre, probabil. Pentru mine personal, nu e un motiv de mahnire. Nu inseamna ca Teatrul National din Iasi e mai putin important sau ca spectacolele acestuia sunt mai slabe decat ale altor teatre. Juriul e subiectiv, membrii sunt si ei oameni. Au considerat ca, anul acesta, noi nu intram in selectie. Suntem mai buni la anul”, a comentat Petronela Grigorescu, care a fost nominalizata in 2011 la premiul UNITER pentru cea mai buna actrita in rol principal, cu rolul Veta din spectacolul „O noapte furtunoasa” regizat de Alexandru Dabija. „E un spectacol foarte viu” ~n opinia sa, cel putin doua spectacole dintre cele vizionate de juriul UNITER care a facut nominalizarile ar fi meritat sa se bucure de apreciere. „Spectacolul «Edmond» avea toate sansele sa fie nominalizat, daca nu pentru regie sau scenografie, macar pentru rolul principal, jucat de Calin Chirila. Eu cred in Calin Chirila foarte mult. Merita sa fie nominalizat la premiul UNITER, - sau chiar sa ia premiu -, pentru ca este un actor talentat si a facut un rol extraordinar. Apoi, «Visul unei nopti de

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 22 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 45 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°