Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Americanii fac un documentar cu craniul uman vechi de 30.000 de ani de la Muzeul Olteniei

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 4 octombrie 2013 ·

Osemintele descoperite în Peştera Muierii aparţin unei femei Homo Sapiens, ucisă la vârsta de 40 de ani de un urs.

1 /.

Trei dintre cele mai importante piese arheologice din lume se află în custodia Muzeului Olteniei din Craiova. Vechimea acestora este cuprinsă între 1600 şi 30.000 de ani î.d.Ch. Este vorba de două spade romane, o cupă rituală din epoca neolitică şi un craniu Homo Sapiens, al doilea ca vechime din Europa.

Conducerea Muzeului de Istorie Oltenia din Craiova se mândreşte cu piese de expoziţie unicat în lume, între care se află un craniu de femeie vechi de 30.000 de ani, al doilea ca vechime din Europa, precum şi un Tetraevangheliar bizantin, redactat pe un pergament în greaca veche, într-un atelier din Constantinopol, din care se mai găsesc doar două exemplare asemănătoare, la Dresda şi Oxford.

Piesa de rezistenţă a muzeului este însă craniul descoperit în Peştera Muierii (judeţul Gorj). Cercetători americani de la Universitatea Washington din Saint-Louis (Missouri) vor face un mulaj al craniului pentru a reconstitui faţa.

Muzeografii craioveni spun că piesele descoperite în Peştera Muierii sunt o combinaţie între omul de Neanderthal şi omul modern. Craniul uman a fost descoperit între anii 1951-1957 de o echipă de arheologi de la Institutul din Bucureşti alături de istoricul C.S. Nicolaescu-Plopşor.

El a fost analizat prima dată de către ruşi în anii 1970. Testele cu Carbon 14 au estimat că respectivul craniu are 29.000 de ani, dar ulterior testele efectuate de americani arată cu precizie vârsta de 30.000 de ani a craniului.

"Osemintele descoperite în Peştera Muierii aparţin unei femei Homo Sapiens ucisă la vârsta de 40 de ani de un urs, conform testelor efectuate de cercetătorii americani. Craniul a fost cercetat de profesorul american Erik Trinkaus şi este un Homo Sapiens Timpuriu. Are caracteristici ale omului d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 41 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum o ora
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 33 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

21°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°