McKayla Maroney poate să vă pară o anonimă, dar este una dintre campioanele olimpice din această vară la gimnastică, împreună cu echipa Statelor Unite ale Americii. De asemenea, a devenit celebră pentru că a pierdut în fața româncei Sandra Izbașa. Pe podium, Maroney a făcut o grimasă de nemulțumire care a devenit cu rapiditate viral, iar acum a ajuns chiar și pe fața președintelui Barack Obama.
Într-o poză postată de Twitter de Maroney, ea întreabă retoric: „Tocmai am făcut fața «I'm not impressed» cu președintele?". Într-adevăr, gimnasta și președintele au pozat cu figura devenită deja legendă pe internet.
I'm not impressed a devenit un meme, adică un simbol cultural al internetului care a marcat 2012, fiind folosit în momentele când ceva nu este destul de bun. Pentru a exprima mai bine acest lucru, utilizatorii folosesc imaginea originală de la Olimpiadă, împreună cu un test atașat.
De la finalul acestei săptămâni, Barack Obama a devenit practic primul președinte din istoria lumii care folosește în mod public un meme, așadar putem vorbi de un nou pasaj în istoria internetului (asta după ce acum câteva luni, Obama a devenit primul președinte care a răspuns utilizatorilor de pe Reddit, una dintre rețelele sociale în ascensiune).
Galerie foto cu McKayla Maroney în postura de simbol al internetului