● Hibrid / Splice (Canada-SUA, 2010), de Vincenzo Natali.

Hibrid e un horror SF şi totodată o fabulă isteţ-perversă despre relaţia dintre doi părinţi şi copilul lor care creşte. Adrien Brody şi Sarah Polley sînt doi geneticieni de succes (se şi îmbracă asemenea unor vedete) care, amestecînd ADN uman cu ADN-urile mai multor animale, aduc pe lume un boţ de gelatină cu coadă. Boţul se întăreşte, se sparge şi din el iese un fel de pui de pasăre jumulit, dar cu botic mustăcios, picioare de broască şi coadă de şobolan. Cei doi tineri prind drag de creatura asta chirăitoare. Momentul în care femeia o ia în braţe, iar bărbatul încearcă s-o hrănească, numai pentru a fi acoperit de vomă şi de bale, e primul semn (înşelător de inofensiv) al comediei coşmareşti care se pregăteşte. Creatura, care îmbătrîneşte accelerat, e în continuă transformare, iar o parte din suspans şi din spectacol vine din simplul fapt că, de fiecare dată cînd o revedem, arată altfel. Pentru început, dezvoltă un cap mare şi chel, cu o despicătură bizară pe mijloc, dar cu ochi, nas şi buze aproape omeneşti. De vorbit nu vorbeşte, în schimb chirăie, grohăie, şuieră, cloncăne şi ciripeşte în funcţie de dispoziţie. Coada îi rămîne, ca şi picioarele acelea pliante. Mai mult, acestea devin din ce în ce mai puternice, în timp ce restul devine tot mai uman – nasul, care fusese turtit, devine fin, ochii, care fuseseră foarte îndepărtaţi, se apropie şi devin frumoşi, despicătura ţestei se retrage şi devine doar o cută. Şi în fiecare moment face cîte ceva expresiv – nu e niciodată doar un efect special scos la expoziţie. Nici părinţii nu stau pe loc – psihologic, şi ei sînt în continuă transformare. Iniţial, mama e cea care acceptă total „copila“ (care e de sex feminin), în timp ce tatăl o respinge instinctiv, lucrurile mergînd chiar pînă la suspiciuni (paranoice?) din partea ei, cum că el ar vrea s