Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul şi BNR, cu ochii pe Italia şi Grecia

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 15 iulie 2011 ·

Premierul Emil Boc a asigurat ieri că executivul, împreună cu BNR, monitorizează atent situaţia ţărilor europene aflate în dificultate, precizând că România ar fi ajuns într-o stare mult mai gravă decât a Greciei dacă guvernul nu ar fi realizat echilibrele bugetare.

„Împreună cu BNR se monitorizează atent această situaţie şi sperăm ca ea să rămână sub control. Evident, suntem şi noi dependenţi ca ţară a UE de ceea ce se întâmplă în Europa. Avem însă avantajul că noi ne-am făcut o parte din teme anul trecut şi am luat măsurile necesare pentru a asigura echilibrul bugetar şi stabilitatea finanţelor ţării“, a spus Boc.

„România nu este de talia Italiei, Portugaliei, Spaniei, Greciei sau alte ţări de acest fel din UE.

România este o economie care a intrat recent în UE, iar dacă noi nu am fi realizat echilibrele bugetare, cu siguranţă poziţia noastră ar fi fost şi mai gravă decât a acestor ţări din UE, care astăzi trebuie să ia aceleaşi măsuri, uneori chiar mai dureroase decât am luat noi“, a spus Boc la o dezbatere organizată de reprezentanţii IMM-urilor.

Premierul a mai afirmat că, în prezent, „România nu-şi poate permite nici un fel de excese“, iar stabilitatea leului în raport cu euro şi dolarul se dovedeşte a fi un obiectiv esenţial, care a fost realizat prin acordul cu FMI.

Boc a amintit de instabilitatea leului din anii 1996 - 1997, când de la o lună la alta raportul leu-dolar s-a dublat sau chiar s-a triplat.

„Astăzi, ne speriem când are loc de la o zi la alta o fluctuaţie în interiorul unui ban. Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă vorbeam de majorarea substanţială a raportului dintre euro şi leu“, a explicat premierul.

Premierul Emil Boc a asigurat ieri că executivul, împreună cu BNR, monitorizează atent situaţia ţărilor europene aflate în dificultate, precizând că România ar fi ajuns într-o stare mult mai gravă decât a Grec

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-a prăbușit

Press Alert acum 30 minute
Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-ar fi prăbușit, a anunțat duminică televiziunea de stat iraniană, adăugând că echipele de salvare se îndreaptă spre locul respectiv. Presa iraniană a furnizat rapoarte contradic

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum 57 minute
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum o ora
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo a fost ucis

G4Media acum 52 minute
Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo, un activist din rândul diasporei congoleze stabilit în SUA, Christian Malanga, a fost împuşcat mortal de armată în timpul asaltului asupra palatului prezidenţial de la Kinshasa,

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum o ora
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Finlanda pregătește o lege pentru respingerea migranţilor la graniţa cu Rusia. Motivul pentru care este dispusă să încalce angajamentele internaţionale

Ziare.com acum 13 minute
Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică, 19 mai, premierul. Este o decizie care ar putea determina Hel

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum o ora
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum o ora
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 2 ore
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°