Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O ceartă sănătoasă

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 29 iunie 2012 ·

Atunci când navigaţi prin apele învolburate ale unei relaţii, cele mai periculoase porţiuni pe unde vă purtaţi barca iubirii sunt conflictele

Mulţi psihologi susţin că certurile nu sunt doar inevitabile într-o relaţie, ci chiar sănătoase, întrucât oferă ocazia de a dezamorsa tensiunile de tot felul care se acumulează de-a lungul timpului. Toţi cei care sunt implicaţi într-o relaţie ştiu că, oricât ar fi de sănătoase, certurile nu sunt nici pe departe o experienţă plăcută. Mai mult decât atât, din cauza diferenţelor pe care Mama Natură le-a „sădit” în creierul bărbaţilor şi al femeilor, reprezentanţii celor două sexe abordează diferit atât ideea de ceartă, cât şi conflictul în sine.

Site-ul Tokii, a cărui misiune este să facă mai uşoară viaţa celor care fac parte dintr-un cuplu, şi-a întrebat cititorii cum gestionează conflictele apărute în relaţii şi ce obişnuiesc să facă pentru a evita ca o ceartă neînsemnată să se transforme într-un butoi periculos de pulbere.

Dacă veţi considera utile sfaturile date de cei de la Tokii şi le veţi pune în aplicare, poate că vă va fi mai uşor să vă ghidaţi barca iubirii spre ape mai puţin tulburi.

Luaţi taurul de coarne

Potrivit sondajului la care au răspuns mii de cititori, unul dintre secretele unei discuţii reuşite este „atacarea” promptă şi directă a oricărui subiect contradictoriu. Cu alte cuvinte, discutaţi faţă în faţă, clar şi concis, fără a apela la tertipuri precum statusuri pasiv-agresive postate pe Facebook sau pe Twitter - un astfel de comportament nu aduce nici un beneficiu. Cei mai mulţi dintre cei care sunt puşi în faţa unui conflict doresc să rezolve problema direct - 62 la sută dintre bărbaţi şi 64 la sută dintre femei au declarat că preferă să ia taurul de coarne şi să nu lase situaţia să degenereze. Având în vedere că în epoca modernă foarte multe persoane apelează la reţ

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum o ora
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Ce-si propune in program Gabriela Firea - primar general pentru București, orașul dorit de oameni!

Ziua News acum 41 minute
Comunicat de presa: București, 18 mai 2024 - Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 - 2028. Candidatul PSD își propune să continue proiectele începute în mandat

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al Ministerului Afacerilor Interne

Mediafax acum 30 minute
Aproape 470.000 de persoane şi-au obţinut cazierul judiciar on-line, de la implementarea acestui serviciu pe platforma MAI, la începutul lunii februarie 2023. De asemenea, au fost înregistrate peste 365.000 de accesări în cazul celor care au fost in

Proteste fără precedent în Noua Caledonie! Ştafeta torţei olimpice a fost anulată

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu.

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 5 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 5 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum 2 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Ciolacu vrea să meargă voluntar la Noaptea Muzeelor: „O să beau o cafea şi o să rezist. Nu e o problemă”

Adevarul acum 2 ore
Marcel Ciolacu anunță că, dacă va fi nevoie, va merge voluntar la „Noaptea Muzeelor”. Reacția premierului vine după ce sindicaliștii au transmis că cele mai importante muzee din țară nu vor fi deschise publicului, nemulțumiți de salariale din domeni

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 3 ore
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°