Jurnalistul a povestit despre muzica Pink Floyd în România de dinainte de 1989, dar şi cum a făcut un lucru ce-l putea duce direct la puşcărie.
„Am avut avantajul întâlnirii cu muzica la data apariției. Atunci, în mod firesc, Pink Floyd era printre albumele puțin circulate, pentru că, pe atunci, toată lumea căuta lucrurile mai ușoare. Beatles, Stones, astea erau baza. Oamenii care descopereau rockul progresiv erau mai puțini și atunci, dacă erai în zona aceasta – cum s-a întâmplat cu King Crimson și cu alte nume grele pe care noi le ascultam adunându-ne vreo patru, cinci inși în aceeași casă, unde era un unic pickup – firește că întâlnirea asta avea o semnificație mai mare decât întâlnirea cu discurile single pe vinil de 45 de turații.
Aici trebuia să asculți albume. Ca să asculți un album, trebuie să ai răbdare, să treacă fața întâia, să treacă fața a doua și după aceea să comentezi. Deci întotdeauna era mai profundă abordarea decât la cealaltă muzică”, își amintește Partoș.
Jurnalistul a mai vorbit și despre reacția autorităților față de un gen muzical pe care nu îl înțelegeau. „Rockul progresiv le era total necunoscut autorităților. Nu înțelegeau nimic de acolo și nu reacționau decât atunci când cineva, un 'binevoitor', avea grijă să le spună ce se spune în text. Pentru că acolo textele erau substanțiale. Muzica nu-i deranja. Muzica era destul de cuminte, uneori complicată, așa că n-aveau de ce să reacționeze”, afirmă acesta.
„La celebra piesă 'Another Brick in the Wall', au fost reacții de tot felul și îmi amintesc că de vreo două, trei ori m-a atenționat câte un 'metodist' de la Casa de Cultură că 'Domn'le, nu mai pune piese din astea, că se supără nu știu cine'. Ei înțelegeau acolo doar părticica aia cu 'We don't need no education'. Zic: 'Dom'le, nu se referă la noi, au ei problemele lor'”, spune jurnalistul. @N_P