Gafa de a eticheta ca fiind în direct interviul pe care Simona Gherghe i l-a luat lui Dan Bittman, la "Acces Direct", i-a enervat pe telespectatorii Antenei 1, care s-au simţit păcăliţi şi au atacat-o pe aceasta, prin postări critice pe internet.
Vineri seară, telespectatorii care s-au uitat la ProTV şi la Antena 1 au avut surpriza să constate că Dan Bittman se află în direct, în acelaşi timp, la ambele posturi de televiziune. Greşeala a fost repede sesizată şi trecută în dreptul celor de la Antena 1, care au pus greşit eticheta "direct" pe interviul pe care i l-a luat Simona Gherghe artistului.
Potrivit jurnaliştilor de la libertatea.ro, realizatoarea de la "Acces Direct" a devenit repede ţinta atacurilor telespectatorilor, care au postat o serie de comentarii dure, pe pagina de Facebook a emisiunii.
"Ruşine Simona Gherghe, chiar nu pot crede că am urmărit emisiunea în fiecare zi, sper şi cred că o să mai ai bunul simţ să nu mai apari mâine la ora 5. Nu te vrem pentru acea prosteală pe faţă. Chiar nu mai ai limita bunului simţ. Ruşinee", a scris un telespectator, iar un altul şi-a exprimat astfel indignarea: "Încerc să mă uit la emisiunea ta... însă falsitatea şi ipocrizia ta mă face să schimb pe alt canal...".
"Simonica a recunscut că interviul a fost înregistrat imediat dupa ce s-a terminat... înregistrarea" şi "A recunoscut doar pentru că era la Pro Tv în direct, altfel nu zicea nimic", au fost alte opinii.