Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolăescu: Am cerut ANT o prognoză privind transplanturile, pe tipuri de organe şi bugetul aferent

Publicat in Romania Libera, marți 18 iunie 2013 ·

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a cerut, miercuri, Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), unde a semnalat mai multe deficienţe, să aibă în vedere realizarea unui registru de donatori şi primitori, să facă o prognoză a intervenţiilor, pe tipuri de organe şi a bugetului aferent, scrie Mediafax.

Ministrul Eugen Nicolăescu a spus că a discutat două ore şi jumătate despre situaţia transplantului cu reprezentanţii ANT, cu Consiliul ştiinţific al acestuia, cu managerul Spitalului Clinic din Târgu Mureş, cu profesorii Radu Deac şi Horaţiu Suciu, care coordonează chirurgia cardio-vasculară în Târgu Mureş, cu rectorii universităţilor de medicină şi farmacie din Târgu Mureş şi Bucureşti şi cu secretarii de stat Raed Arafat şi Adrian Pană.

"Am discutat trei probleme, respectiv situaţia transplantului în România, modalitatea în care poate fi suplimentat bugetul pentru transplant în 2013, cât şi situaţia transplantului de cord, implicit a Institutului din Târgu Mureş", a precizat Nicolăescu.

Citeşte şi Nicolăescu: Institutul de Oncologie de la Iaşi este ultraprioritate. Am dat ordin să se facă angajări

Ministrul Sănătăţii a mai spus că, în urma discuţiilor, au fost o serie de concluzii, dar discuţiile vor continua şi săptămâna viitoare.

"Au fost identificate deficienţe la nivelul ANT legate de organizare, logistică şi proceduri legale. În acest context, ANT trebuie să ia în primire gestionarea registrului de donatori şi primitori, ceea ce astăzi nu poate face. Să facă prognoză pe transplant, pe tipuri de organe şi bugetul aferent, să se revadă o serie de norme vechi de 20 de ani", a adăugat ministrul Sănătăţii.

Nicolăescu a precizat că, în ceea ce priveşte bugetul pe 2013, luând în calcul evoluţia intervenţiilor, ar fi nevoie de o suplimentare a bugetului pentru transplant de 70 de milioane de lei.

Ministrul Sănătăţii a precizat că,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 24 minute
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 5 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 11 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 3 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 4 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 4 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 8 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°