În următorii doi ani România va avea de plătit 13 miliarde de euro pentru finanţarea datoriei publice, creşterea absorbţiei de fonduri europene fiind crucială pentru a evita noi presiuni asupra cursului, dar şi pentru a împiedica o nouă intrare în recesiune, a avertizat Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, prezent la conferinţa "Finanţarea economiei naţionale", găzduită de Banca Naţională a României (BNR).
"În 2013-2014 România va avea vârful de plată a datoriei publice. România ar trebui să plătească în următorii doi ani o sumă de 13 miliarde de euro. Rezerva valutară ar putea scădea destul de repede în lipsa atragerii de noi finanţări sau în lipsa atragerii unor fonduri europene", a declarat Dumitru.
La sfârşitul lunii septembrie, rata de absorbţie a fondurilor europene, respectiv plăţile efective făcute de Comisia Europeană (CE) către beneficiarii români, a fost de 9,7%, mai exact 1,8 miliarde de euro. În ceea ce priveşte rezervele valutare ale BNR, acestea au crescut în luna septembrie la 32,4 miliarde de euro, de la 30,9 miliarde de euro la sfârşitul lunii august, potrivit Mediafax.
Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal: "Vor fi noi presiuni pe cursul valutar şi am putea ajunge din nou în recesiune, Doamne fereşte"
"Creşterea absorbţiei fondurilor europene este crucială în acest context. În caz contrar ne va fi imposibil să finanţăm deficitul. Vor fi noi presiuni pe cursul valutar şi am putea ajunge din nou în recesiune, Doamne fereşte. România are nevoie să atragă anual 25 de miliarde de euro pentru a finanţa datoria publică şi deficitul de cont curent", a mai avertizat preşedintele Consiliului Fiscal.
România trebuie să returneze Fondului Monetar Internaţional 1,9 miliarde de euro în următorii doi, în baza acordului de finanţare încheiat în aprilie 2009, potrivit datelor MFP.
Totodată, statul riscă