Zilele acestea am aflat ce e o politică absolut greşită. Este politica împrumuturilor comise de guvern în numele statului român care vor fi plătite cu noi împrumuturi ale aceluiaşi stat român. Toate, absolut toate prin sacrificiul şi în disperarea românilor. E posibil ca actuala guvernare să lase economia României într-un hal fără de hal precum ne-o lăsase şi Ceauşescu cu deosebirea că o lasă fără nici o realizare şi cu uriaşe datorii în spate.
În lipsa competenţei, a profesionalismului şi în dispreţul ştiinţei îşi află rădăcinile o nouă rămânere în urmă a României. "Noua Românie" e mai puţin şcolită şi mai puţin educată. Şi e mai puţin românească în relaţia cu lumea decât oricând în ultimii 40-50 de ani. N-am ţinut cont nici de ce era bine să menţinem cu orice preţ cum ar fi calitatea şcolii sau promovarea pentru merite profesionale nici de ce era necesar să abandonăm - cum ar fi birocraţia sufocantă şi abuzivă, nepotismul şi atitudinea lui "las' că merge şi aşa".
În momentul celei mai rele izolări, în 1989, dispuneam totuşi de cea mai valoroasă avuţie. Aceea a unei elite de profesionişti (ingineri, medici, arhitecţi, fizicieni, chimişti, matematicieni, economişti, sociologi, scriitori şi artişti) capabili de a fi europeni la nivelul de vârf şi patrioţi din convingere. Atunci doream cu toată fiinţa noastră o regenerare naţională şi nu ne credeam deloc degeneraţi. Astăzi parcă totul ar fi pe dos. Acei profesionişti urmau să fie vârful de lance al României, să dea tot ce puteau pentru a renova ţara. În realitate au fost practic abandonaţi. În loc să reuşim un salt de modernizare, adică de europenizare, s-a ajuns la o nouă stare de divorţ de Europa civilizată. Şi din nou fără consimţământul românilor. Ca în trecut, decadenţa României este văzută ca o fatalitate a istoriei, un fapt natural, o determinare ce ne-a scăpat de