Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tricolorii regretă că România a pierdut în Turcia (0-2) din cauza arbitrajului

Publicat in Libertatea, vineri 13 august 2010 ·

Răzvan Lucescu (41 de ani) a lăudat jocul tricolorilor din amicalul pierdut miercuri, la Istanbul, în faţa Turciei, şi a fost de părere că greşelile de arbitraj au făcut ca România să nu obţină o binemeritată remiză.

România a jucat de la egal la egal cu Turcia până în minutul 83, când arbitrul sârb Milorad Mazici a trecut, voit sau întâmplător, de partea “ienicerilor”. Penalty-ul inexistent acordat pentru un presupus fault al lui Răzvan Cociş asupra lui Gokhan Gonul a rupt echilibrul.

“E păcat de munca băieţilor! Meritam un egal. A fost o mare eroare de arbitraj, dar şi noi am greşit acolo, pentru că am pierdut nepermis mingea”, a declarat selecţionerul Răzvan Lucescu. Cu excepţia fazei respective, antrenorul tricolorilor a părut mulţumit de prestaţia echipei.

«Cu Albania va fi altceva»

“Adversarul a avut un plus de valoare, dar am reuşit să compensăm prin determinare şi organizare”, a continuat Lucescu jr, care rămâne optimist în perspectiva partidei din 3 septembrie cu Albania, prima din preliminariile Euro 2012.

“Rezultatul cu Turcia nu va afecta prestaţia noastră în viitor. Cu Albania va fi altceva. Băieţii trebuie să aibă încredere”, a încheiat selecţionerul României.

Decizie scandaloasă

Penalty-ul de care au beneficiat gazdele i-a scandalizat până şi pe jurnaliştii turci. “Decizia arbitrului de a acorda lovitură de pedeapsă a fost mai mult decât scandaloasă, deoarece Cociş nici măcar nu l-a atins pe Gonul. Chiar şi suporterii au fost surprinşi de hotărârea centralului”, a scris ziarul Milliyet.

Țapinarii: «Răzvane, du-te naibii!»

Supăraţi că naţionala de fotbal a României a înregistrat un nou eşec, trupa Ţapinarii i-a dedicat lui Răzvan Lucescu una din piesele pe care le-au cântat miercuri noapte în Club A.

“Du-te naibii de aici/ Ne

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 15 minute
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 13 minute
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Bonă din Bucureşti, reținută după ce a bătut un copil de un an: mama celui mic a văzut scenele șocante pe camere

Adevarul acum 41 minute
O femeie de 69 de ani din București a fost reținută, după ce a lovit în mod repetat un copil de doar un an și două luni. Părinţii bebelușului au cunoscut-o pe femeie pe o platformă online. Imaginile groaznice au fost văzute de mama micuțului, care a

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al Ministerului Afacerilor Interne

Mediafax acum 50 minute
Aproape 470.000 de persoane şi-au obţinut cazierul judiciar on-line, de la implementarea acestui serviciu pe platforma MAI, la începutul lunii februarie 2023. De asemenea, au fost înregistrate peste 365.000 de accesări în cazul celor care au fost in

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 5 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 5 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum 2 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Proteste fără precedent în Noua Caledonie! Ştafeta torţei olimpice a fost anulată

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu.

Burduja cere investigații privind licitația pentru mentenanța Arenei Naționale. Va sesiza organele de anchetă penală şi Curtea de Conturi

Adevarul acum 2 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, contestă contractul de mentenanţă al PMB pentru Arena Naţională şi amenință că va sesiza organele de anchetă penală şi Curtea de Conturi.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°